marți, 11 octombrie 2016

Piept de rată cu linte trasă in unt cu ceapă călită si ciuperci




la ceas de seară, pe o ploaie mocăneasca, intre doua episoade pe netflix m-am ridicat voinicește de pe canapea să fac pieptul de rată pe care-l aveam in frigider. pieptul ca pieptul, că l-am mai făcut de 30 de ori si îmi iese mereu roz-perfect in mijloc dar eu despre linte vreau sa vă spun: ge-ni-ală. ceapa tăiata bob de orez, trasă in unt. o ciupercă tăiată la fel de mărunt merge in tigaie. ceva ierburi uscate, supa de legume/pui si lintea dinte-o conservă. 

[daca cineva are ceva împotriva conservelor de genul asta: linte, fasole, năut să ridice mâna. spre deosebire de alte legume boabele de genul ăsta sunt identice fie că le fierbi tu acasă fie că le iei gata fierte. majoritatea conservelor de pe piață conțin boabe, apă si sare si sunt supuse unui singur tratament, pasteurizării. sau fierbere mai pe românește. in conservă vei găsi un conținut mai mare de sodiu (de la sarea pe care o adaugă pentru conservare) așa că daca mănânci nesărat, trebuie să speli bine-bine boabele. o alta diferență e prețul. boabele uscate sunt întotdeauna mai ieftine dar necesită timp de fierbere si gaz/curent electric așa că s-ar putea să ieși tot pe acolo.] 

Piept de rată cu linte trasă in unt cu ceapă călită si ciuperci

Ingrediente:
pentru 2 persoane. timp de preparare: 25 de minute
- 2 piepți de rată
- 2 conserve de linte
- o jumătate de ceapă roșie
- o ciupercă
- 70g de unt
- 20ml de ulei de măsline
- 200ml supa de legume/pui
- oregano, busuioc, rozmarin uscat, sare, piper după gust

Metoda:
- taie ceapa si ciuperca mărunt, cat un bob de orez
- într-o tigaie pune untul. adaugă uleiul de măsline care ii va ridica punctul de afumare si nu se va arde așa repede
- adaugă ceapa si călește-o pana devine sticloasa. adaugă ciuperca
- adaugă lintea si supa. lasă să fiarbă pana supa se evapora aproape de tot
- într-o tigaie groasa si rece pune piepții de rată cu pielea in jos cu un termometru înfipt in mijlocul pieptului. nu e nevoie de ulei.
- pe măsura ce tigaia se încălzește, grăsimea de sub piele începe a se topi. o să facă fum, nu ai ce face :)
- când pielea devine crocantă, o întorci pe partea cărnoasa 1-2 minute. deja in mijloc ar trebui să ai 52 de grade. întoarce piepții si pe cele doua laterale. Ajută-te de marginea tigăii să sprijini pieptul pe laterala.
- când e gata lasă pieptul de rată pe un fund de lemn sa se odihnească 5-7 minute. daca îl tai mai devreme toate sucurile din carne se vor scurge si carnea va rămâne mai fada.
- după ce s-a "odihnit" taie carnea in felii groase de jumătate de cm iar apoi transfer-o pe farfurie. poftă bună.

miercuri, 5 octombrie 2016

supa de dovleac copt, gorgonzola si ulei de nuca Bufetto




cum isi baga toamna coada prin casa si incepe a-mi ingheta picioarele pe gresia din bucatarie nu stiu, zau, dar parca imi vine sa mananc tot mai multe supe creme din astea calde-calde care te molesesc si te trimit intr-o zi de weekend in fata canapelei sa te uiti neintrerupt la nspe episoade din serialul tau preferat. 

una dintre supele astea onctuoase care imi place foarte mult este supa crema de dovleac copt la cuptor. si zic copt pentru ca e un pic mai buna decat daca il tragi la tigaie. cand il coci, zaharul din dovleac se caramelizeaza pe margini si doar stim bine ca orice zahar caramelizat egal bun-bun. 


odata copt, treaba e simpla, ca in cazul oricarei supe crema. insa ca sa o scoti cu adevarat in evidenta trebuie sa o condimentezi si sa adugi gusturi ca sa contrasteze cu dulceata dovleacului. daca data trecuta am folosit gorgonzola si fistic de data asta am mers pe gorgonzola, ulei de nuca Bufetto si muguri de pin. 

uleiul de nuca pe langa ca este al naibii de gustos - are un gust intens de nuca, de parca ti-ai umplut gura cu nuci - mai are si o gramada de proprietati care-l face sa stea sus in varful uleiurilor super sanatoase. intra pe siteul www.magicnuc.ro sa citesti mai pe larg despre ele. ce pot eu sa-ti spun e ca uleiul asta de nuca are denustiucateori mai mult omega 3, 6 si 9 decat uleiul de masline. na, ce sa vezi! avem si noi romanii, chesti sanatoase si bune, chiar mai bune decat ale altora si nu stim de ele. 

daca te-am incitat, dovleci sunt pe toate drumurile zilele astea iar ulei de nuca Bufetto gasesti fie la ei pe site fie in diferite bacanii sau magazine din astea mai de specialitate. 


Supa de dovleac copt, gorgonzola si ulei de nuca Bufetto
Ingrediente:
pentru 6 persoane. timp de preparare: 1 ora
- 1 dovleac - cca 2kg
- 1 ceapa mare
- 50g unt
- o mana de muguri de pin
- 300g gorgonzola
- 200g smantana lichida
- supa de pui/vegetale cat sa acopere dovleacul in oala sau apa sau lapte
- sare, piper alb, nucsoara
- ulei de nuca Bufetto

Metoda:
- taie dovleacul in doua, curata-l de seminte, unge-l cu ulei si da-l la cuptorul incins vreme de 45 de minute sau pana il poti incepa usor cu furculita si se caramelizeaza pe deasupra
- caleste ceapa taiata marunt intr-o oala in unt.
- adauga dovleacul copt si taiat bucati.
- adauga supa de pui/vegetale cat sa acopere dovleacul. daca nu ai supa poti folosi o cana mare de lapte si completa apoi cu apa. recomand supa, gustul e mai complex.
- pune capacul si lasa sa fiarba
- adauga smantana lichida si paseaza totul cu un blender.
- potriveste de sare, piper alb, nucsoara dupa gust
- pune supa in farfurii, presara muguri de pin prajiti, bucatele mici de gorgonzola si ulei de nuca


joi, 15 septembrie 2016

cina rapida. inimi de curcan la gratar



zice vorba ca mai simplu e bun. daca e si mai rapid e si mai bine, mai ales in serile in care ajungi acasa obosit de la serviciu. pentru mine nimic nu e mai simplu decat ceva facut rapid la gratar. 

daca pana acum nu ti-am spus, iti spun acum: cred ca am o obsesie pentru organe. imi place limba de vita fiarta si apoi trasa in unt la tigaie, sunt mort dupa kokoretsi, as manca de trei ori pe zi lampredoto, imi place ciorba de burta, ficati si inimi de pasare la gratar, creier de porc pe plita cu sare, toba, lebar si tot ansamblul porcesc din organe, momite de curcan pe tepusa... nu cred sa fie ceva ce sa fi incercat si sa nu-mi placa. asa ca daca intru intr-o macelarie si vad organe e imposibil sa nu mi se aprinda un beculet. inimile de pasare facute frigarui sunt incredibil de gustoase. daca le stropesti si cu un sos usor picant, sa zicem un chimichurri, sunt un adevarat hit. 

potriveste alaturi si un pahar rece de cramposie arezan si o sa fi multumit. pofta buna. 


Inimi de curcan la gratar cu fasole verde, usturoi si rosii
Ingrediente:
pentru 2 persoane. timp de preparare 15 minute.
- 500 gr de inimi de curcan
- 500 gr fasole verde
- 2 rosii cat pumnul
- 4 catei de usturoi
- ulei de masline
- sare, piper
- pentru chimichurri: ulei de masline, patrunjel, chili, sare, oregano, lamaie

Metoda:
- spala inimile, taie-le in doua dar nu de tot ci doar cat sa mai ramana jumatatile agatate intre ele.
- intr-un castron pune putin ulei, sare si piper. tavaleste inimile prin amestec apoi pune-le pe tepuse.
- pe gratarul incins la maxim pune tepusele si lasa-le 3-4 minute pe fiecare parte.
- intr-o oala cu apa coloctita si sarata arunca pastaile si blancheaza-le 5-7 minute.
- intr-o tigaie incinsa pune putin ulei, usturoiul tocat marunt si doua rosii date prin razatoare(fara pielita)
- cand s-a format un sos rosu, transfera pastaile din apa fierbinte in tigaie si amesteca-le bine.
- daca iti place extra usturoi asa cum imi place mie, cand pastaile sunt gata mai arunca in tigaie un catel de usturoi tocat marunt. - pentru chimichurri - la 100 de grame de ulei de masline adauga doua-trei legaturi de patrunjel tocate marunt, o lingurita de oregano, 2-3 chili tocati marunt, sare si zeama de lamaie sau otet, dupa gust.

vineri, 9 septembrie 2016

Prima editie a Bucharest Street Food Festival



dragi mancai, dupa ce in vara va povesteam cu entuziasm despre Gourmet Food Festival iata ca avem acum un nou motiv de bucurie: Bucharest Street Food Festival

daca ma intrebai ieri-alaltaieri despre fenomenul street food din Romania nu eram in stare sa-ti enumar 7-8 exemple de vendori de street food insa ieri, in prima zi a festivalului, mii de oameni au avut bucuria de a gasi peste 70 de vendori adunati la un loc. 

o groaza de cunoscuti, care n-au putut inca sa fuga din fata monitoarelor m-au intrebat cum e, cum e la festival?  si m-au rugat sa fac un fel de reportaj de la fata locului. prieteni, e unul dintre cele mai cool evenimente ale anului.
daca data trecuta gateam, alaturi de partenerul oficial Silva, coaste de porc pe scena festivalului Gourmet Food Festival, de data asta alaturi de acelasi partener Silva fac chestii la fel de misto: beau bere si ma bucur de mancare :))
cat despre mancare va spun doar atat: asteptarile mele au fost intrecute si depasite intr-un mare fel si inainte sa va zic cate lucruri misto mi-au placut va pun cateva poze sa intelegeti mai bine ce s-a intamplat in prima zi. 

aseara pe la 20.00

Meat Busters - cel mai smecher pulled porc

adica asta
raci buni de la taverna racilor

peste paine - always a hit!


pizza buna de la Camionetta
Bufetto - ulei de nuca presat la rece

bere rece in zona de relaxare Silva


ce am testat in prima zi de festival: Spicy Joe pulled porc de la Meat Busters, pizza bufalina de la Camionetta, coaste de porc si carnat de la M'eat, paella de la Alioli si taco de la GourmetStreetFood totul, stropit manos cu bere rece Silva. 

atmosfera foarte misto si relaxata si multi oameni frumosi care vin sa incerce mancarea si sa asculte concertele, pentru ca da, unde e mancare buna e si muzica buna. in cele 4 zile de festival se vor perinda pe scena: Sucarpati, Frati Grime, Argatu, Cred ca sunt extraterestru, Suie Paparude, Timpuri Noi, Coma, Fantome, Golan, Nouvelle Vague, Dub Pistols, Jaya the Cat, Ziggy Recado, Audio Bullys. este ca ti-am atras atentia? daca da afla ca festivalul dureaza de joi pana duminica de la 13.00 la 1.00 am. 

in zona de relaxare Silva pe langa bere rece ai parte si de niscaiva surprize si concursuri. daca te crezi tare in papile poti sa participi la concursul Silva in care trebuie sa ghicesti trei condimente, bineinteles, legat la ochi. premiile surpriza, berea rece si fotografiile in coltul Silva sunt din partea casei intre orele 16-23.00. 

pe mine o sa ma gasiti non stop la festival unde o sa incerc sa gust cat mai multe pentru ca ocazie mai buna sa incerc street food-ul romanesc nici ca o sa mai gasesc decat poate la cea de-a doua editie. 

aseara vorbeam cu niste prieteni si faceam o paralela intre Bucharest Street Food si Off the Grid pe care l-am vizitat vara trecuta in San Francisco si gaseam multe puncte bune in dreptul festivalului nostru. 

ne vedem acolo, da? eu o sa fiu cu o bere in mana ;) 

joi, 30 iunie 2016

in vizita la crama Midalidare Estate

Bulgaria, tara vecina si prietena, are pe langa castraveti si ardei gras si foarte multe crame. majoritatea lor sunt de mici dimensiuni si gandite ca atractii turistice. asta inseamna ca au un restaurant si uneori si hotel si mai toate pot fi vizitate oricand. intotdeauna am ajuns asa, fara rezervare, fara nimic. 
de data asta pe langa ca mi-au deschis poarta am gasit si ghid care vorbea foarte bine engleza. in comparatie, intr-o vizita in Dealul Mare numai 2 crame din vreo 8 crame incercate erau pregatite de un tur, niciuna nu avea restaurant iar hotelul nu aparea nici macar in planurile de dezvoltare. 

daca cumva calatoresti pe ruta Bucuresti - Sofia treci pe langa o salba de crame: Four Friends Winery, Angelus Estate, Rossidi, Villa Terres, Bessa Valley, Zagreus Winery si Midalidare Estate. 

la intamplare am ales Midalidare Estate la care se poate ajunge destul de usor pentru ca trebuie sa te abati doar vreo 14 km din autostrada Burgas Sofia. drumul e destul de ingust si cu gropi dar merita sa-ti chinui masina 10 minute. crama e ascunsa dupa niste dealuri care par desprinse din tablouri cu Toscana. 

investitia apartine unui kazah care n-a avut inspiratia sa ajunga si el la Pietroasele si a nimerit unde a intarcat bulgarul iapa tocmai in satul Mogilovo. 



ghidusha, o bulgaroaica mica care mieuna o engleza buna, avea un tic: arunca cate un "I mean " la fiecare inceput de propozitie. in primele zece minute n-a fost asa deranjant dar la al 276-lea I mean am inceput sa o intreb lucruri numai ca sa nu mai poata sa mai miaune vreun aimin. 



crama cu aer de provence este de fapt opera unor arhitecti bulgari care au renovat niste foste grajduri si depozite intr-un mod cat se poate de minunat. cladirea centrala adaposteste un restaurant cu cca 150  de locuri. separat de crama la cateva sute de metri exista si un hotel cu spa si restaurant construit in acelasi stil si care arata incredibil de bine. puteti arunca un ochi aici:  Midalidare Hotel&Spa







nu vreau sa va plictisec cu aspectele tehnologice dar va spun ca cei de la Midalidare sunt foarte concentrati pe calitate si mai toate vinurile trec prin barricuri frantuzesti (sau cel putin asa spunea pisica noastra). pana si pe la albe le mai trag pe butoaie lucru care nu cadreaza cu filozofia mea pentru vinuri albe, dar na, fiecare cu placerile lui in viata.  




vizita se termina inevitabil la wine shop, unde ghinionul nostru, tocmai li se stricase enomaticul - adica aparatul ala care tine vinul rece si pompeaza cate putin in pahar pentru degustare, fara a-l lasa sa oxideze. acestea fiind spuse mi-am asumat inca de la inceput ca vinurile vor fi usor mai calde decat in mod normal - pentru ca le baga si le scotea din frigiderul de vin de mai multe ori si nu aveau timp sa se raceasca, si usor oxidate pentru ca erau tinute pe jumatate goale cu dopori necorespunzatoare. 



la albe ofereau spre degustare un riesling, un cupaj de sauvignon blanc cu semillon, un cupaj de sauvignon blanc si pinot gris, toate usor calde si usor oxidate. bine ca sunt eu destept! 
la albe usor peste medie mi s-a parut sb&pg pe care l-am si luat acasa impreuna cu pinot grigio care nu era la degustare dar care pisica se jura ca e cel mai bun alb al lor.  

la rose, cupajul de cabernet cu syrah era la fel de cald si iti arunca in nas alcoolul. rosiile sunt vinuri corecte dar fara sa aibe acel ceva care sa te faca sa-ti iei un bax la plecare. malbecul grand vintage insa era cu o clasa peste celelalte. 


per ansamblu a fost o vizita placuta, pe care v-o recomand si voua in speranta ca-si vor repara enomaticul cat mai curand :) 
cand o sa mai am timp, va mai zic de niste crame frumoase ca slava domnului am vazut multe. over and out. 

luni, 13 iunie 2016

scoici iuti cu bere bruna silva



prietenii de la Silva m-au provocat sa gatesc cu bere bruna. si pentru ca provocarile ma inicita m-am apucat sa fac research pe marile internetului in cautare de idei interesante. mi-au atras atentia trei retete in care gustul gustul intens de caramel al berii brune ar putea aduce un twist foarte interesant. 

prima, pulpa de miel cu linte gatita molcom la cuptor, o poti gasi in sectiunea video pe pagina de facebook iar a doua, coaste de porc sous vide cu sos bbq de bere bruna, am gatit-o live la Gourmet Festival. video e de asemena pe pagina de fb. 

cea de-a treia, scoici iuti cu bere bruna, mi-a confirmat intuitia pe care am avut-o initial. sunt bestiale! luasem cam multe scoici de la magazin si dupa ce le-am spalat mi-am propus sa pastrez o parte din ele pentru a doua zi. dupa ce le-am mancat ghebos sorband zeama iute din cochilii de scoica am hotarat ca nu ne ajung si le-am facut pe loc si pe celelalte.

Gustul de caramel al berii brune Silva s-a impletit tare interesant cu usturoiul si iutele ardeiului si a facut ca zeama sa fie punctul culminant al minunatiei. 



clar reteta asta intra in favoritele mele care trebuie repetate cat de curand. daca mai pui la socoteala ca le faci in 10 minute chiar cred ca ai putea sa le incerci si tu intr-o seara. 

Scoici iuti cu bere bruna Silva

Ingrediente: 
pentru 2 persoane. timp de preparare 10 minute.
- 1 kg de scoici 
- 1 ceapa
- 4 catei de usturoi
- o mana de patrunjel
- 25 de grame de unt
- 10 ml ulei de masline
- 1 lingurita de chili uscat
- 300 ml de bere bruna Silva
- sare, piper
- doua crengute de cimbru

Metoda de preparare: 
- intr-o cratita topeste untul in ulei de masline. adauga cimbrul, sare si piper. 
- adauga ceapa si usturoiul tocat si soteaza-le incet pana devin sticloase. 
- adauga berea bruna Silva si asteapta pana fierbe lichidul
- adauga scoicile si pune capacul. 
- in 5 minunte se vor deschide, semn ca sunt gata. presara patrunjel proaspat tocat. pofta mare.


joi, 26 mai 2016

Gourmet Festival - in sfarsit!

 


de ce zic in sfarsit? pentru ca pana acum baleam in fata televizorului la toate festivalurile gourmet de pe afara, urmaream asiduu orice targ foodie si-mi faceam traseele in concedii dupa pietele producatorilor agricoli. 

acum na, ca ni se intampla si noua. e prima editie din multe ce vor veni si pare misto inca de la inceput. locatia e bine aleasa, in baneasa in zona de drive-in de langa mall. spatiu de manevra e, parcare mare asijderea. 

impartit pe mai multe domenii, festivalul va avea zone de fine dining, romanian gastronomy , grill & bbq, international cuisine, street food, deli market, electrolux gourmet area si ice cream & sweets. destule, nu? ce-ar mai putea lipsi? habar n-am dar poate descoperim impreuna. 

daca iti enumar si "cativa" dintre cei care vor gati o sa iti dai seama ca nici macar nu o sa ai timp sa gusti cate putin de la fiecare in cele trei zile. ia fi antena: Simbio, Norma lui Sisoko, Madame Pogany, Kunai, Zahana 33, Phill, Red Angus, Ivan Pescar, Switch.eat, Oro Toro, Hard Rock Cafe, Pescarus, Taj, Japanos Kanpai, La Finca by Alioli, Bacania Veche, Furculision, Vatra Neamului, Cherhana Jurilovca, Spritz House, Grand Combo, Burger Van, Furgoneta, Peste Paine, Ivan Pescar, Duma's Van, Domino's Pizza, Frizzante Ride, La Cazarma, Biutiful, Carrefour, Conard, Bacania Rod, Taramul condimentelor, Hadar Chalet, Hobbychef, Lay's, Gourmet-online.ro, Budureasca, Crama Oprisor, Cramele Recas, Halewood, Zaganu, Ground Zero, Sikaru, Bloom Speciality Coffee, Jack Daniels, Lipton, Belli Siciliani, Zobuian, PlayBake, SanThe, Dorian Sweet, Limonada lui Iulian, Paula Ana si Butoiul cu Inghetata.

ce-ti spuneam? trebuie sa alegi cu grija si in portii mici. neaparat du-te in grup si sharuieste mancarea. iti spun din propria experienta. numai asa poti sa degusti cat mai multe. 

ca sa nu-ti stea mancarea-n gat si vinul in mana o sa poti sa dai din cap pe ritmurile celor de la : Subcarpati, Urma, Toulouse Lautrec, Yellow, We Sing Colours, Jazu, Helen, Breeze. cam bine, zic. 

ne vedem acolo, da? 



biletele sunt 15 lei pe zi si 30 de lei pentru trei zile si le poti cumpara de aici.  mai multe info gasesti pe pagina lor de  facebook

miercuri, 11 mai 2016

Veg Studio la debut




tare mult m-am bucurat cand acum ceva timp prietenele mele Catalina - Kiss the Cook - si Andie - Andie.ro - mi-au zis ca ar avea de gand sa-si deschida un studio foto. cu un picior in lumea fotografiei si cu unul in food masonerie, fetele simteau demult nevoia unui spatiu in care sa poata crea si fotografia minunatiile cu care s-au obisnuit sa ne incante. in plus cred ca sotii lor ardeau de nerabdare sa-si elibereze aprtamentele de propsuri, blende, lumini, zeci de farfuri desperechiate, linguri, obiective, incarcatoare, tavi, pahare, sticle, borcane...ai prins ideea.  nu i-am intrebat dar cred ca acum casele lor li se par mai mari :)) 

Veg Studio, caci asa ii zice, e un spatiu misto la etajul unei vile tipic bucurestene pitita pe stradutele linistite ce marginesc Vatra Luminoasa. daca te leaga cineva la ochi si te dezleaga in gradina vilei juri ca esti intr-un orasel din subcarpati si nicidecum in mijlocul Bucurestiului. 


la etaj, domina stilul simplu, curat, cu mobila putina ce da impresia de mult spatiu deschis. imi place mult cum le-a iesit amenajarea si le-am spus-o si lor. congrats! 





veg studio isi propune ca pe langa fotografie sa faca ateliere, work-shopuri, prezentari de produse, trainguri si tot felul de evenimente cu tema culinara. nu le prevad fetelor decat succes. cam asa arata luni seara la deschidere: 




peretele desenat de andreea de la tastebazar a fost probabil cel mai fotografiat item al serii. andreea, pe cand te apuci de desenat? 


Praji le zice bine - citatul de jos din stanga e definitoriu pentru ceea ce fac Andie si Catalina. 

acum ca stiti cine e si ce face Veg Studio dati sfara pe facebook sa afle toti cei interesati. 

joi, 3 martie 2016

Suquet - un fel de tocana mai fancy de peste




marea învolburata matura chila ambarcațiunii pescărești cu motor. Miguel se uita îngrijorat când la nori când la balizele plaselor de pescuit din depărtare. precis calculează cat timp ne-ar lua sa ajungem pana la plase, sa scoatem eventuala captura si apoi sa ne întoarcem in portul pescăresc de lângă Alicante. cu o mana se tine de cabestan si cu una de cârma. decizia e luata, motorul huruie nervos, barca saltă valurile către plasele din zare. urca-urca-urca ca apoi sa pice in hăul din spatele valurilor odată cu golul din stomacul meu. îmi simt pantalonii uzi - sper sa fie apa. 
- Miguel, da-l dracu de peste. hai sa ne întoarcem in port. 
- Nu se poate senor, suntem chiar lângă plase. 
Cârligul aruncat de Jose nimerește exact lângă baliza si agata sfoara. un val mare si alb cat un cort de nunta de lux din Pipera se prăbușește in fata bărcii. spuma rece își găsește drum exact printre golul dintre gluga si piele. 
cabestanul începe sa scârțâie tânguit, strângând la piept firul oțelit. prima plasa se aduna grăbita in spatele bărcii arătând-si captura: o scorpie de mare si o duzina de creveți. 
un val mic dar rapid pălmuiește barca si-o întoarce paralel cu țărmul. Miguel se repede la cârma însă al doilea val e prea aproape de noi sa mai poată face ceva. tone de apa se prăvălesc pe punte. Jose se agata de alarma care începe sa sune, si suna, si suna si suna ....

..... suna la ușa? da e prietenul meu A care vine de la Metro cu o scorpie de mare si o duzina de creveți așa cum mi-a povestit acum jumătate de ora la telefon fix înainte sa ațipesc pe canapea. verific pantalonii: sunt uscați. off, am scăpat!!


daca ai prins o scorpie de mare la fel ca mine pe coasta Mediteranei nu-i lucru mai potrivit de făcut decât un suquet. asta-i un fel de tocana pescăreasca pe care o întâlnești din Portugalia pana-n Spania in diferite variante - depinde de cat de mincinos e pescarul. uite mai jos rețeta pe care am testat-o eu zilele trecute. 

Suquest cu creveți si scorpie de mare

Ingrediente: 
pentru 4 persoane. timp de preparare: 45 de minute.
- o scorpie de mare de cca 1kg
- 15 creveți mari - tiger prawns
- 15 caței de usturoi
- 2 roșii cat pumnul de mari 
- o legătura de pătrunjel
- 4 cartofi
- o ceapa mica
- jumătate de sticla de vin alb sec
- sare, piper, chili mărunțit nu praf, ulei de măsline

Metoda de preparare:
- curata pestele. mare grija cu tepii de spate si de pe burta pentru ca înțepătura lor produce o iritație urata. cu o foarfeca si o mânușa îndepărtează-i fără ca sa tai aripioarele. 
- taie pestele rondele de cca 2 cm lățime. spinteca capul pe lungime începând de la gușa spre gura. 
- taie creveții pe spate si îndepărtează vena neagra(tractul digestiv)
- pune o oala cu apa la fiert. taie cartofii rondele si pune-i in apa fierbinte cca 15 minute pana sunt aproape fierți. 
- alege o tava încăpătoare si groasa. pune-o pe aragaz si călește usturoiul si ceapa - mărunțite - in ulei de măsline. adaugă chili. 
- da cele doua roșii prin râzătoare si adaugă-le in tava când usturoiul si ceapa s-au călit. adaugă creveții si vinul alb. 
- adaugă cartofii scurși de apa, sare si piper. adaugă si pătrunjelul tăiat mare. 
- daca ce e in tava nu e acoperit cu lichid, adaugă si niște apa. 
- adaugă bucățile de peste si acoperă cu un fund de lemn. in 10-12 minute pestele e gata la foc mare. 

joi, 4 februarie 2016

Bogota - fotbal, coca resturante cu stele Michelin. Ziua 2.



Soarta și prietenii mei mai bogați sunt de vina pentru ca stau la un hotel fabulos de 5 stele. Trebuia sa înnoptez la un 4 stele mititel și drăgălaș însă concetățeni mei n-au fost mulțumiți de posibilitățile hotelașului și din trei clickuri și doua telefoane hop hop upgrade la ditamai  Casa Medina, monument istoric de pe Carrera Septima. Seamănă perfect cu Calea Victoriei doar ca e mai lunga, mai mare și mai frumoasa.  



Minunăția de hotel e construit de arhitectul Santiago Medina din resturile a doua mânăstiri San Augustin și Santo Domingo mă anunța nenicul mic, cu fata turtita, pomeți proeminenți și redingota de căpitan iberic care se recomanda drept majordomul meu personal. Mai redingota ce sa fac eu cu tine? Uitați aici coloanele de piatra, dincolo ușă capelanului – toate din mănăstiri. Podeaua este chiar podeaua originala pe care a mers însuși Gonzalez Jimenez de Quesada, întemeietorul Bogotei. Ii scap niscaiva peso in buzunarul redingotei in schimbul unui mic dejun tranquillo.



Fac cunoștința cu fructele americii de sud: cherimoya, grandilla, guanabana, guava, lulo , mamoncillo….. stați ca nu am terminaaaat, pitahaya,  guayaba, curuba, carambolo, maracuia, tomato de arbol, zapote, feijoa, papaia, badea. Pfuuu.  Am obosit,  însă cuplul de americani in pantaloni scurți, bocanci cu talpa grea și trei aparate foto de gat, nu. Caută pe net, click-click-click pozează tot, nimic nu e la voia întâmplării. Oh, my god have you seen this one? Am văzut coconita, de ce sa nu vad. Iau câteva folosind metoda locala de ales antantichitan-ieși-afara-dumneata cu regretul ca oricum stau prea puțin in Columbia și nu am timp sa le gust pe toate.
Preferata mea e lulo dar îmi place mult și sucul de feijoa. Mi se pare ca lulo are un gust de ananas combinat cu rubarba.

In așteptarea celebrei cafele columbiene navighez pe marile internetului pe urmele lui don Gonzalez.
Pare-se ca senor Gonzalez a plecat sa găsească El Dorado pe Rio Grande Magdalena însă a dat de tribul muisca care făcea turtoaie din sare. Nasul lui de explorator veros a mirosit câștigul sigur și baban și a pus bazele a ceea ce e azi Bogota lăsând restul exploratorilor sa-și frângă gatul prin meandrele mărețului fluviu Magdalena. Și rău nu i-a fost ca pe lângă sare s-a dovedit ca zona bogotana are-n pântece și jumătate din smaraldele întregului mapamond. Ptiu drace, asta da noroc.


De la don Gonzalez se trage, vezi bine, caroiajul de străzi care seamănă atât de mult cu Barcelona. Ai calle care se intersectează cu carrera  și care sunt brăzdate ici și colo de diagonal și transversal. Asta daca nu pui la socoteala cei 376 km de ciclorrutas care fac din Bogota unul din orașele cu cei mai mulți kilometri de pista de bicicleta din lume. Pam.  Deși are 7 milioane de bogotani in acte și vreo 4 in tranzitul zilnic, traficul e mai lejer ca in București.


Cafeaua mă lovește in moalele capului: zbang!. Tare, aromata îți trezește toate simțurile și te îmbie la drum. Americanii mei o găsesc prea amara și prea tare. Normal, doar nu o sa semene cu zemușoara de la starbacs cu care sunt învățați d’mnealor.


La drum plec și eu caci am, planuri mari azi. Tre sa sui in vârf la Monserrate, al mai înalt vârf din zona de unde vezi frumos tot orașul. La prânz am rezervare la varianta bogotana a celui mai bun restaurant din America de Sud: Astrid Y Gaston (Lima). Seara aparține lui Miguel care a pus la cale una noche maravillosa – ce doamne iartă-mă o însemna și asta.

Bogota este la 2642 de metri de nivelul marii in zona tropicala, recita redingota ieșita parca de nicăieri in spatele meu. Taxi senor? Por favor. Donde vas? La Monserrate. Aaa, Monserrate. Muy bien, muy bien. Monserrate e la 3152 metri fata de nivelul marii sa va luați o gecuța senor, sa nu va fie frig.

Telefericul de la Monserrate e de-o seama cu gara din Sinaia. La intrare poți sa: a) faci poze cu maimuța recte lama bătrâna in cazul nostru, b) sa bei un minunat suc de fructe tropicale de la azteci cu tarabe și storcătoare nespălate din epoca precolumbiana sau c) sa cumperi titicaca (no ofense Titica) cu leduri pe care trei întreprinzători brahmaputrani le lansează spre cer.




Soarta și prietenii mei care mai fac atacuri de panica și de la doua bașini mai zgomotoase  - n-au  vrut sa luam telecabina ca se bălăngănea prea tare -  m-au făcut sa aterizez in același vagon de funicular cu familia de columbieni ce suie sus-sus la mănăstire. El, ea, trei băieței și bunica toți descendenți direcți ai civilizației muiscane. Vagonetele o ia încet in sus tras de cablul de otel. Scârțâie și pufăie din toate încheieturile mai rău ca un marfar in Făurei. Vagonul, caci bunica muiscana la început se vaită, dupca care începe sa scoată cate-un icnet înfundat care se transforma in ditamai țipatul ca apoi sa urle dea binelea cu mâinile încleștate de balustrada de metal. Mă uit cu un ochi la babontz , cu unul la panicarzii mei și cu unul la hăul din fata ce se tot mărește pe măsura ce urcam.


Ce zic eu urla, babontzul  zbiară din toți rărunchii , se da de ceasul morții: puta maaaaadre, choooochaaa, carechimba!, guevon!, puta maaaaadre cam pe aceiași intonație pe care bocitoarele din Perișoru duc morții la groapa. Auzind porcoi de-njurături aia mici se pun sa repete cu voce tare, sa se-mbrâncească și sa se tăvălească pe jos de ras spre disperarea părinților care-s strâmtorați, rușinați și total depășiți de situație. Tăvăleala și agitația copilandrilor nu face bine echilibrului precar al vagonetului care prinde a se mișca stânga dreapta precum liftul de la Slănic Prahova înainte sa se prăbușească. Paranoia crește de nu se mai oprește exact ca cozonacul Headvertising.  
Soarta face sa ajungem sus precum am plecat. Singura diferența par a fi pete strașnice de transpirație la subrațul calatorilor, probabil de la sucul de fructe tropicale. Sau nu. Priveliștea îmi curata creierul pe loc, am Bogota la picioare. E frumos de îngheți.



Oleacă mai sus de teleferic e indubitabil, biserica, semn ca nici taica părintele bogotan nu se lasă mai presus decât preafericiții noștri. Lângă biserica s-au așezat umăr la umăr doua rânduri de tarabe cu kitchosenii pe model Azuga.  




Niște arepa dubioase stau sprijinite de-un grătar soios. La etajul 1 se odihnesc niște carnați unsuroși, churros mânjiți cu un fel de ipsos, un sac de cartofiori fierți și niște sângerete local in forma de țeava pvc, doua găini moarte. La mansarda niște porumb copt. Un fel de dealu negru columbian.


Un var bun de-al lui Pablo se agata de umbra mea și-ncepe sa mă coclească. E bun,  comparabil cu-n turc începător din marele bazar din Istanbul. Ia neicușorule o mingiuca cu leduri, o statuie c-o maimuța borțoasa sau un arc colorat de plastic. Nu mersi, ca nu-mi trebuie. Hai, uite niște arome nemaivăzute din jungla. Ntzz. Sau un săculeț de medicamente făcute din iarba culeasa de-o virgina muiscana in nopțile cu luna plina. Ntzz. Ia lemnișorul pirogravat cu Bogota 2014. Ntzz.  Hai uite niște coca din aia buna, bio, neîntinata cu îngrășăminte.



Taglineul  de pe pungă,  făcut cu cap, m-a cucerit: alimento natural para humanidad. Vedeți mă, ce-ați avut cu săracul Escobar?


Uite, scrie chiar pe punga ca bunul uz al frunzelor de coca poate crea civilizații. Îmi zic ca ar fi bine sa creez civilizații la mine-n camera cu ușa încuiata, nu așa aiurea prin vârful munților și bag pungulița in rucsac.

Drumul înapoi a durat mult mai mult ca la dus. N-a fost chip sa-i mai conving p-ai mei sa mai pună piciorul in vreun fel de mijloc de transport montan. Iaca așa am coborât pe jos cele 10258 de scări pentru a mai face niscaiva mișcare. Vreo jumătate de ora durează drumul însă zău ca merita. Mai ales la vale. Din când in când întâlnim caravane măgărești conduse de cărăuși care cară la deal coca. cola. Nici Columbia asta nu mai e ce-a fost, neicușorule!


Astrid y Gaston e al nșpelea restaurant al lui Gaston Acurio – al mai influent chef din America de sud, deținătorul vreme de mai mulți ani la rând al titlului San Pelegrino de cel mai bun restaurant din America de Sud. Gaston Acurio e un fel de Gordon Ramsey latin iar Astrid e a sa nevasta. Atât de influent – zice bbc food - încât bucătăria peruana numără timpul in BG -înainte de Gaston și AG -după Gaston. Iar înainte de Gaston era multa confuzie, prăjeli și ketchup.

Restaurantul respira modernism, bun gust.  Mânați probabil de bunul gust, hoarde de biznismeni bogotani umplu pana la refuz orice locșor, bineînțeles pe baza de rezervare.


Nenea Gaston nu e la cârciuma, doar ce-a plecat spre restaurantul cu numărul 268 însă,  iată-l pe cel mai bun locotenent, chef Francisco Rodriguez. In semn de prietenie Francisco scoate de sub sorț o mreana columbiana care va fi de-aci înainte chelnerul nostru si niște păhăruțe mici cu ceva trăscău sud-american: pisco&mezcal. 


Drăcovenia părea sa fie ceva fiere de balaur-care-scuipa-flăcări. Am simțit-o cotrobăind printre mațe și mutându-mi ficatul 5 centimetri mai jos. Brr, nene Francisco adune repede ceva de ronțăit ca mor. 


Ca din pământ apare mreana cea alunecoasă cu un platouaș de pâinici, unt afumat, da! afumat, si niscaiva chimichurri iute. Plus doua tipuri de meniu  de degustare – tradicion și influencias. De necaz și de durere le-am luat pe amândouă odată ca cine știe când mai trec eu exact la longitudinea și latitudinea asta. asta spre bucuria mrenei cea lunecoase. 



Am început cum se cuvine cu un trio de ceviche ușor acrișoare cu aromatizări diferite și necunoscute mie. L-am apreciat in mod special pe cel din stânga care avea in plus arici de mare si suc de piersici. Recomandarea mrenei a fost un SB chilian pe care nenea Parker l-a blagoslovit cu 90 de puncte. A fost punct ochit, punct lovit.


A urmat un tunido laqueado  adicătelea un ton scăldat intra-un sos bogat cu ceva lime și prune locale, sau corcodele ca nu mi-am dat seama exact. Am tras concluzia ca as putea manca non stop așa ceva.



Causa e un fel de salata de cartofi interpretata in si bemol care ar conține printre altele  crevete, cartofi, avocado și icre de capelin.

Anticucho clásico : un fel de frigărui din inima de porc făcute pe grătar cu porumb de lapte și un fel de ceapa roșie dulce. Superb. Zice-se ca ar avea și un sos Peruvian ocopa  pe care eu nu l-am depistat însă. 


Ecopesca al vapor e un peste făcut la aburi cu niște legume la plita plus un sosuleț portocaliu cu gust intens de roșii. Probabil au folosit zeama clara de la roșii.


Ají de gallina nu e curry, dar arata ca si cum ar fi. Frumoasa-i culoare vine de la ardeii galbeni folosiți laolaltă cu nuci pean, ceapa, usturoi, crema de brânza și măsline peruane. Predomina in gust nota de nuci și ardei. Seamănă oarecum cu o crema de ardei pe care am făcut-o eu acum mulți ani la un eveniment Electrolux


Deserturile, fabulos prezentate, au fost minunate iar eu nu mă prea dau in vânt după desert. Picarones – sunt un fel de gogoșele servite cu sos răcoritor de verbina și înghețată de vanilie iar suspiro: dulce de leche, merengue și vin de porto.


Chupeta de fruta – un desert format din doua farfurii și o cutie de magician. Din cutia de magician cu azot lichid mreana a scos frumos o înghețată de fructe, pe care trebuie sa o vari in ciocolata și o dai prin goangele din farfuria alăturată care bănuiesc ca ar fi un soi de quinoa. Separat nenea magicianul iți mai umple o farfurie cu ceva înghețată carbonica de lămâie peste care tronează o lingurița de înghețată de fructul-nu-mai-știu-care-din-jungla-amazoniana. 


Alta bucătărie, alte arome. Profund impresionat de jocul dintre dulce, acru si sărat – complet diferit de variantele asiatice. Jos pălăria senar Gaston. 
Mai jos sunt io, când mă dădeam deștept, chiar in momentul in care am vărat niște zăpadă/înghețata carbonica in gura.  


Zenzațieeeee, va spun. ca mi-aaaaa înghețat creiereeeerul. ce zeeenzațieeee!

ps.

majoritatea pozelor sunt furate de pe unde s-a putut: ba de pe siteul hotelului, ba de pe siteul restaurantului, ba din telefoanele amicilor mei. revin cu restul aventurilor culinare si nu numai cat de curând.