miercuri, 25 noiembrie 2015

cum alegi un vin




Eşti în faţa raftului de vin într-un hypermarket şi ai în faţă sute de opţiuni. Cum alegi vinul potrivit pentru tine?

Se zice că n-ai cum să cunoşti un vin dacă nu-l guşti. Dar, când ai de ales între peste 8.000 de tipuri de vin, poate că e mai eficient să te informezi înainte de a cumpăra.

Găseşti pe internet reviste specializate, magazine online de vinuri, site-uri ale unor specialişti sau bloguri ale unor entuziaşti mai mult sau mai puţin pricepuţi. Unii dau puncte (pe o scară de la 1 la 100, de exemplu) sau pahare/stele (între 1 şi 5), în timp ce alţii doar îţi spun părerea lor. Oricum ar fi, poţi să-ţi faci o idee despre vinul pe care-l vrei doar căutând pe internet.

Dacă totuşi ai ajuns în faţa raftului fără niciun indiciu despre ce anume vrei să cumperi, fii atent la câteva detalii.

De ce să te fereşti

         Exclude în primă fază sticlele mari, cutiile de vin tip bag-in-box, cutiile de carton sau alte ambalaje inovative. Vei avea timp să explorezi şi alte categorii după ce te specializezi puţin.
         Stabileşte-ţi un preţ peste care, în primă fază, să nu treci. Un vin scump nu-ţI garantează neapărat calitatea. Preţul vinului se stabileşte mai degrabă în funcţie de raritatea lui sau de renumele producătorului. E foarte posibil să găseşti aceeaşi calitate la jumătate de preţ.
         Trebuie să ştii că nivelul de zahăr din vin (zaharurile din struguri) ascunde defecte. Un oenolog apreciază un producător de vin după măiestria cu care face vinurile seci. Asta nu înseamnă că vinurile dulci nu sunt bune, dar, la nivel mondial, cele mai vândute vinuri sunt cele seci. Ţine cont că vinurile dulci nu sunt „de cursă lungă”, ci sunt vinuri care se beau ca aperitiv sau ca desert.
         Fereşte-te de reducerile tip „acum la jumătate de preţ”. Cu siguranţă se referă la un vin care stă pe stoc de o grămadă de vreme şi are mari şanse să fie cu defecte.
         Fii atent la condiţiile de păstrare ale magazinului. Vinul este influenţat de expunerea la diferenţe de temperatură, la umiditate şi la exces de lumină. Condiţiile de păstrare, în majoritatea supermarketurilor, lasă de dorit. Vinul ţinut în soare, pe ciment, când afară sunt 60 de grade pe asfalt, este compromis. La fel şi cel ţinut afară când temperaturile sunt negative. Excesul de lumină din supermarket dăunează gustului, aşa că alege vinurile „proaspăt” aduse (care nu stau pe raft de un an).

Vechi sau nou?
         Mitul învechirii vinului este unul desuet. Specialiştii apreciază că 10% dintre vinuri câştigă ceva prin învechire pe o periodă de sub 10 ani şI numai 1% dintre vinuri câştigă ceva pe termen lung (peste 10 ani). Vinurile din categoria celor 10% nu se găsesc cu siguranţă în supermarket. Dacă vrei un vin scump, cumpără-l dintr-un magazin specializat.
         Doar vinurile roşii (şi câteva albe, mai degrabă din categoria celor dulci) câştigă ceva prin învechire, aşa că limitează-te la o sticlă veche de 3-5 ani la vinurile roşii.
         Cumpără vinuri albe proaspete. Dacă sunt sub 20 de lei, caută să fie din anul anterior. În 2011 ia vinuri din 2010 (maximum 2009). La nivelul acesta de preţ, cu cât vinul alb e mai vechi, cu atâ ai şansa să fie mai prost.
         Toamna cumpără „primul vin” – vinuri proaspete făcute din recolta anului curent. În Franţa se numesc Beaujolais nouveau, în Italia se numesc vino novello, în Spania, vino nuevo, în SUA, nouveau wine, iar în Cehia e cunoscut ca vinul St. Martin. Consumă aceste vinuri în primele luni, când au anumite calităţi. Peste un an, mai bine evită-le.

Tips & tricks

         Dop de plută sau capac de tablă? Nu te speria de capacul de tablă. „Lumea nouă” a vinului (Australia, Noua Zeelandă, Chile, Africa de Sud) a început să-l folosească la scară largă şi pentru vinurile bune şi foarte bune. De ce? Pentru că la scară mondială se apreciază că 7% din vinul anual are „defecte de dop”. La restaurant vei primi întotdeauna o sticlă nouă împreună cu scuzele producătorului, însă la hipermarket este paguba ta. Vinurile româneşti de calitate nu au dop de tablă încă, dar eu consider că producătorul care va folosi dop de tablă la vinuri scumpe va avea de câştigat.
         Începe-ţi experienţele cu vinurile româneşti de care ai auzit, despre care ai citit sau pe care le-ai gustat, pentru ca încet-încet să te extinzi şi spre alte zări. Studiile spun că 74% dintre consumatori cumpără numai două-trei vinuri. Experimentează mereu altele. Numai aşa îţi educi gusturile, numai aşa vei progresa.
         Alege vinul în funcţie de felul de mâncare la care vrei să-l serveşti. Vinurile cu aciditate mare sunt recomandate mâncărurilor mai săţioase, vinurile mai uşoare sunt recomandate mâncărurilor mai lejere. Găseşti pe net zeci de astfel de sfaturi de asociere.
         Dacă vrei să faci şpriţ, alege un vin alb sec (sau demisec). Nu te amăgi că-i o invenţie românească. E inventat de austrieci care-l numesc spriter. În Ungaria, de exemplu, se găseşte sub numele de froccs. Nu uita că există vinuri spumoase sau spumante pentru care nu e nevoie de apă minerală: în Italia ai prosecco, frizzante, în Portugalia găseşti vino verde, în Spania cava, în Germania, sekt.
         Sfaturile de mai sus nu te fac expert în vinuri, dar sunt un punct de plecare pentru alegerea unui vin bun.


articol publicat in GoodFood in 7 februarie 2012.  ohh, ce-am imbatranit. articolul e inca de actualitate. GoodFood se inchide luna aceasta. cel mai tare farewell party facem si noi GoodFood?

marți, 3 noiembrie 2015

Maille Gourmet Dinner




cu maille eram prieten demult, de cand le foloseam mustarul cu miere. apoi am intrat intr-un boutique maille la londra - care arata incredibil de bine -  si-am aflat ca au peste 50 de variante de mustaruri si oteturi. daca nu stiai, au o varianta de mustar cu trufe. 

am inteles insa cat de versatil poate fi mustarul numai dupa ce saptamana trecuta am participat la "Maille Gourmet Dinner"  un eveniment ce a avut loc sub auspiciile lui Joseph Hadad la cochetul sau restaurant Jospeh. 

intrigat de promisiunea meniului cu mustar dar si de semnatura chefului din mana caruia inca nu gustasem nimic am confirmat pe loc invitatia Maille. reprezentantii food masonilor am fost eu si cu Monica



la evenimentul restrans au luat parte personalitati din diferite domenii mai mult sau mai putin publice. printre colegii de masa mai apropiati cu care am purtat conversatii enumar pe Camelia Sucu, Amalia Enache, Dana Savuica, Aylin Cadir,  Andrei Isac, Adriana Popescu.


dezlegarea la limba si buna dispozitie a fost asigurata de cateva pahare startegice de moet&chandon


si numaidecat am sarit parleazul discutiei de la las fierbinti tocmai la plantatiile de ardei ca apoi sa o viram inspre materchef pentru ca numai dupa aia sa o luam pe aratura spre.... dar mai bine sa revenim la oile noastre sau mai bine zis la tartar de ton cu sorbet de mustar - primul fel al serii. 


cu ce? da ai auzit bine cu sorbet de mustar. m-am cam strambat si eu la auzul combinatiei insa marturisesc ca simpaticul chef Joseph a pus laolalta mai multa maiestrie si niscaiva ingrediente cat sa ma lase cu gura cascata si cu promisiunea de a mai reveni la restaurantul dumnealui sa-i incerc meniul zilnic. 

sorbetul in sine a fost cu adevarat o descoperire si se potrivea cum nu se poate mai bine cu tartarul de ton pe pat de avocado, excelent executat. ca sa intelegi unde a dus gradul de complexitate iti spun doar ca motzul negru de pe farfurie este ceapa caramaelizata timp de patru ore amestecata cu cenusa de vinete - coaja aia carbonizata de la vinetele coapte. complicat zic,  nu? 


a urmat john dorry cu spanac, mousse de sofran, icre de somon si trufe negre. nimic simplu nici aici, asa-i? mustarul a fost inca odata bine integrat in sosul cu sofran astfel ca sosul a fost gustos si nu a parut un sos chinuit care sa ascunda si niscaiva mustar. inca cateva puncte pentru chef Joseph caruia i-as scade insa un punct pentru ridichea galbena care era nesarata si cu o textura usor nepotrivita pentru finetea generala a preparatului. deh, ce sa fac defect profesional :) 
defect care apare si se acutizeaza cu cat vizitezi restaurante din ce in ce mai bune si mai pretentioase. nu mai devreme de doua saptamani am facut praf meniul de la Jamie Italian din Londra si am carcotit indeajuns pe marginea meniului de la Dinner by Heston dar asta o sa va povestesc in episodul urmator. 


revenim iar la un nivel cat se poate de inalt cu  piept de rata, mere caramelizate, piure cu busuioc si sos porto cu tonka. pieptul de rata a fost foarte bine gatit iar combinatia a fost armonioasa. 

daca nu stii ce-i tonka nu te impacienta nici eu nu am stiut pana in seara aia. 
boabele de tonka seamana cu boabele de cacao ca aspect insa se pare ca au o aroma de vanilie, caramel combinat cu migdale si scortisoara. pe cat e de buna si de cautata aroma de tonka in toata lumea pe atat e de rara si pe alocuri interzisa :))
tonka contine courmarina - o aroma care consumata in cantitati mari (exagerat de mari as zice) provoaca anticoagularea sangelui. motiv pentru care FDA-ul american a interzis-o prin anii '50. odata cu explozia bucatarie avangardiste tonka a reintrat e sub pielea chefilor din intreaga lume iar aroma ei delicata se foloseste ca si in cazul trufeleor: dintr-o boaba de tonka poti sa aromezi 30 de farfurii. prin 2006 celebrul restaurant Alinea a fost vizitat de FDA pentru ca chef Grant Achatz a indraznit sa foloseasca niscaiva tonka prin farfuriile sale :))) 



desertul a fost signature dish Joseph Hadad: chocolate bar - financier cu cirese amarena, alune, migdale, crumble de dovleac si inghetata beurre noisette. din nou la inaltime! multumit pe deplin de experienta Maille Gourmet Dinner pe drum spre casa am tras doua concluzii: mustarul Maille poate fi extrem de versatil si trebuie sa vizitam cat de curand restaurant Joseph.

marți, 18 august 2015

caracatita sous vide cu piure de usturoi si vinaigrette de miso-balsamico




taste of roma e cel mai cool eveniment gastronomic organizat in capitala italiei cu sprijinul prietenilor de la electrolux care fac ce fac si organizeaza numai chestii dintr-astea misto la care viseaza toata blogosfera culinara. chefi celebri, cursuri de gatit, degustari, produse locale, demonstratii de gatit,  ce mai, vis-paradis pentru orice aficionado mancacios.




cand electrolux m-a anuntat ca trimit 4 bloggeri la taste of roma daca castiga competitia #romacuelectrolux mi-am suflecat manecile, am ascutit cutitele si-am confirmat pe loc participarea. asta a fost partea usoara.

partea grea urma sa vina: ce sa aleg sa gatesc ca sa impresionez cheful meu italian favorit. primele trei zile mi-am imaginat tot felul de chestii, mi-au defilat prin fata ochilor zeci de farfurii. in a patra zi  am avut un cosmar: se facea ca eram intr-o bucatarie super utilata care avea cea mai mare si mai aprovizionata camara si eu trebuia sa gatesc ceva pentru gordon si bastianich. in mod ciudat graham lipsea. cand timpul a expirat eu eram inca in camara nestiind ce sa gatesc. cand m-am trezit stiam ce vreau sa gatesc … eram convins, eram super incantat ca o sa fac… ce o sa fac?! la naiba, uitasem!! deabia atunci m-am trezit. asa era cosmarul, visasem ca m-am trezit….

mda, nu stiu sa va zic cum, dar la un moment dat mi s-a insurubat in cap o carcatita gatita sous vide de eric ripert la restaurantul sau le bernardin din new york. poate ca de la piureul de usturoi pe care tot timpul am vrut sa-l incerc insa n-am apucat.



caracatita gatita bine poate fi minunata insa o simpla greseala o transforma intr-o chestie elastica si greu de mestecat. sosu vide-ul e o tehnica relativ noua care te ajuta sa treci elegant de stransul din fund si sa ai de fiecare data acelasi rezultat minunat: o caracatita care se topeste in gura. de-aici poti sa te joci cu ea si sa-i faci cam orice. sa o perpelesti pe gratar, sa o frigi pe o plita incinsa cu niste ulei si paprika afumata sau sa o tragi rapid la tigaie cu niste oregano si usturoi.

smecheria retetei lu ripert e ca face blancharea caracatitei intr-o supa, care pe langa clasicele ceapa, morcovi, apio, piper, dafin arunca in combinatie pe infamul chorizo care e gust pereche pentru caracatita. ei bine cu supa asta sta saraca caracatita  vreme de 4 ore pana se inmoaie de tot, de poti sa o tai cu furculitza.

piureul de usturoi desi pare o chestie cu care sa sperii strigoii din cimitir, sa stii ca nu-i deloc asa.  il blanchezi de 3 ori in 3 ape, dupa care-l fierbi in lapte. Facut asa, piureul e fin si cu o aroma subtila de usturoi. feliile de pere adauga o nota crocanta de prospetime si contrablanseaza frumos gustul piureului.

pentru ca minunata caracatita sa nu se plictiseasca singura, la final am chemat prietenii de la foodie family sa se joace cu ea. Din punctul lor de vedere farfuria cica ar fi fost minunata si sigur as fi impresionat pe orisicine ar fi gustat-o. Electrolux, predau legatura J




caracatita sous vide cu piure de usturoi si vinaigrette de miso-balsamico

ingrediente:
pentru 7-8 persoane. timp de preparare: 5 ore



pentru caracatita sous-vide
- o caracatita de 1.5 kg
- 1 morcov taiat mare
- 1 ceapa mare rosie
- 1 bat de telina
- cateva boabe de piper negru, sare
- cotoarele de la un manunchi de patrunjel, 
- oregano proaspat
- cimbru proaspat
- 10-12 felii de chorizo
- un praf de chilli, cateva foi de dafin
- o lingura de otet
- zeama de la o jumatate de lamaie
- 3 linguri de ulei de masline
- 1 lingura de paprica afumata





pentru piureul de usturoi
- 8 capatani de usturoi
- 3 linguri de ulei de masline extravirgin
- 1 cana de lapte
- 2 fileuri de ansoa
- piper alb

pentru vinaigrette de miso-balsamico
- 3 linguri de miso alb
- 1 lingura de aceto balsamico
- 1 lingura de sos de soia
- 1 lingura de ulei de masline
- putin piper proaspat macinat

pentru plating
- 2 pere 
- cateva frunze de telina 

metoda de preparare:

pentru carcatita: 
- intr-o oala cu apa care clocoteste adauga ceapa, morcovul, telina, betele de la patrunjel, foile de dafin, piperul, chilli, oregano, cimbru, zeama de lamaie, putina sare si chorizo. 
- fierbe timp de 15 minute. adauga otetul. 




- scufunda caracatita de 2-3 ori in apa clocotita cat sa-i faci parul cret



- blancheaza cracatita timp de 1 minut. scoate-o si fa-i o baie cu gheata
- pune tentaculele de caracatita in pungi zip-lock impreuna cu cateva polonice din supa de mai sus(pe care trebuie sa o racesti), seteaza aparatul la 82.5 grade si las-o acolo timp de 4 ore. 


- dupa 4 ore, scoate tentaculele de caracatita si unge-le cu ulei, zeama de lamaie, sare si paprica afumata si da-le la gratar 2-3 minute. 

pentru piureul de usturoi
- in apa care colocoteste arunca cateii de usturoi curatati. blancheaza-i doua minute. arunca apa. repeta operatiunea de 3 ori
- acopera usturoiul cu lapte si lasa-l sa fiarba la foc mic pana cand cateii se pot sfarma usor cu furculita
- intr-un mixer de bucatarie amesteca cateii de usturoi scursi de lapte cu ansoa si uleiul de masline. mixeaza pana devine foarte cremos. 

pentru vinaigrette de miso-balsamic
- amesteca pasta de miso cu aceto balsamico, soia si uleiul de masline. asezoneaza cu piper proaspat macinat

pentru plating: 
- pe o farfurie alba pensuleaza vinaigretta
- aseaza doua linguri de piure de usturoi peste care pune caracatita
- taie cateva felii de pere si aranjeaza-le pe farfurie impreuna cu frunzele de telina. 

pofta buna. 



joi, 4 iunie 2015

gramma - vinul conversatiei


in compania unui grup eclectic am vizitat zilele trecute crama gramma din iasi. doua zile de veselie, voiosie, vinuri bune si conversatie spumoasa au legat prietenii ca doar na, asta-i rolul vinului. aventura de la gramma a strans laolalta bloggeri de vin - bogdandan , mihai , comercianti de vin - ionut, bloggeri de food - mazi,  oana si de fashion - laci, ioana, sandra  plus multi altii pe care spre rusinea mea n-am retinut cum ii cheama, in mare parte si datorita aligoteului de 2014. 


cocotata pe niste dealuri la o margine de iasi, micuta crama de numai 34 de hectare este o afacere de familie unde lucreaza deja doua generatii. mai veche decat afacerea este insasi via care pe alocuri depaseste 40 de ani. din discutiile cu pastorul viilor Iulian Teliban principalele soiuri sunt aligote, feteasca alba si feteasca regala. 

poza ciordita de la geta bocse


pe cat e de veche via, pe atat de noua este insa crama si cand spun crama ma refer la partea de vinificatie. nu va puteti inchipui amuzamentul meu si-al colegilor de breasla cand consultantul cramei, Catalin Zamfir - oenolog in cadrul universitatii locale, s-a lansat in explicatii intru lamurirea proceselor micropeliculare si a inflentei levurilor aspura mustului  precum si diferentierea suselor din areal fata de susele interantionale. 




imi muscam buza sa nu rad imaginandu-mi cum ar suna asta: 
" - domnisoara cu sandale romane si fustita imi puteti spune ce parere aveti: cand apar levurile apiculate si cand apar levurile eliptice". mda, eu si imaginatia mea bolnava. 

teama de levuri si fermentatii spontane a disparut usor usor pe masura ce degustarea de vinuri a inceput. si a inceput in mod inedit cu vinurile din tancuri, unele dintre ele deja conditionate altele inca nu. 



am degustat pe rand aligote 2014, feteasca regala 2014, cuve visan 2013 si rose 2014. aligote este soiul care reprezinta cel mai bine gramma si a devenit rapid si preferatul meu.

aligote 2014 are aciditate buna, e proaspat cu note de ierboase si tuse minerale. feteasca regala 2014 te intampina cu aceeasi aciditate ridicata de  mar verde dar aduce in plus note de fructe tropicale coapte si un nas mai floral. cuvee visan 2013 e un amestec de musturi de feteasca regala, alba si aligote care abunda intr-un amestec de note florale si fructe tropiacle. neasteptat de proaspat, poate si datorita alcoolului de 11.8%, are un finish mediu de drojdii si pere. rose 2014 e un vin tanar, mai putin expresiv insa proaspat si vioi. interesant in cazul lui  este faptul ca e facut din mai multe soiuri de struguri rosii in proportie absolut necunoscuta adica ceea ce specialistii numesc un field blend.

buna dispozitie a continuat si in drum spre hotelul bellaria gazda noastra pe perioada sederii in iasi  


insa a ajuns la punctul maxim la skin music lounge unde, v-ati prins, fetele fashioniste erau ca pestele in apa


iar bloggerii de vin si food fie reflectau la maceratia peliculara prin camera de hotel fie stateau stingheri printr-un colt de masa incercand sa separe aromele primare din paharul de aligote de fumul manos de tigara, motiv pentru care n-au putut fi surprinsi de fotografii de serviciu nicicum. 


vivo food  sunt  cei care au asigurat burgerul grupului vesel in prima seara 



 iar la castel  masa din cea de-a doua seara.


unde colectivul de oameni ai muncii au lansat si celebrele lampioane de iasi care au starnit teama oamenilor pasnici din chisnau. se zvoneste ca imediat dupa lampioanele au impanzit cerul televiziunea de stat din chisinau ar fi dezmintit stirea cum ca "ne ataca rusii".


poate ca cea mai neasteptata surpriza a fost - pentru mine - viziata la complexul din fata mallului palas. daca pe drum respingeam cu ardoare vizita la un mall: inca un mall! ce poa' sa fie acolo si n-am mai vazut. da-l incolo, mai bine vedem altceva; cand am ajuns la fata locului mi-am dat seama de ce tot insistau iesenii sa vedem locul cu pricina. 

marginit de o latura de palatul culturii si pe celelalte laturi de mall-ul propriu zis, parcul din mijloc mi-a adus aminte de versailles. 


salut cu mana pe chipiu arhitectul care a pus la un loc pajistea pentru copii, gradinile super intretinute, cafenelele, beraria germana, teatrul de vara, fantanile arteziene intr-o armonie extraordinara. rar m-am simitit atat de bine intr-un spatiu public. chapeau!








#vinlaiasi este un eveniment initiat de Gramma, cu sprijinul Hotel BellariaVivo FusionRestaurant Castel, Club Skin si Vinescu.ro


joi, 7 mai 2015

despre spritz sau raspuns pentru george

spritz in Bologna, capitala gastronomica a zonei Emilia-Romagna



george scrie despre vin demult. il citesc des, ii apreciez parerile. ne cunoastem,  combatem cu si despre vin de cate ori ne intalnim. as putea spune ca suntem amici. ca orice amici, azi avem pareri  diametral opuse asupra unui subiect: spritzul. si cum altfel sa le rezolvam mai bine decat tragand condeiele din teaca si trecand la atac :)

george, ne spune-n articolul lui pe care il puteti citi aici cum ca spritzul e o orbila mezalianta iar a pune apa-n vin e o blasfemie. exemplele lui curg, insirand pe atza motivele pentru care oamenii educati n-ar trebui sa se dedea la asa obiceiuri vulgare.

merge si mai adanc si atribuie existentei  acestui obicei barbar vinului prost si cu rest de zahar din perioada interbelica, perioada in care vulgul bea cu spor orice fel de vin – crud, prost, acru, sau sirop – cu apa minerala sau sifon ca sa-i ascunda defectele. mai apare o paralela usor deplasata cu sangria si asta pentru ca sangria nu-i spritz, e un cocktail. 

pentru a intari argumentatia, george ii vira in combinatie pe pastorel si pe i.c.teodorescu care combat cu aplomb obiceiul prost al taranului roman, al vulgului de-a pune apa-n vin.

in urma articolului, e clar ca buna ziua ca trebuie sa bei numai vin fara apa (si eventual numai sec) sau sa nu bei deloc cand e cald afara ca intinzi copita.  

ei bine vezi, pentru mine, generalizarile si incadrarile in niste tipare stabilite de unii, fie ei si scriitori celebri, betivi sau nu, imi pica prost la lingurica. de ce trebuie sa beau eu ce-mi spui tu? stii tu ce-mi place mie?

eu beau spritz pentru ca e bun si-mi place. in lisabona am baut cel mai bun spritz la o carciuma care il facea cu un dozator de bere, la milano il gasesti in orice pizzeria, la viena oamenii au prostul obicei de a bea spritz. la cannes sau la nisa gasesti spritz la orice taverna. In budapesta spritul e o institutie. in darmstadt de zilele orasului am baut un spritz extraordinar. la madrid intr-un august fierbinte am pupat cu evlavie paharul aburit de spritz. si in salonic e spritz dupa cum e de gasit si la zagreb sau la belgrad. si-am baut spritz cu prieteni, cu directori de fabrici, cu oenologi, cu somelieri, cu proprietari de podgorii, cu scriitori, cu regizori, cu actori, cu oameni din publicitate, cu tata sau cu tataia.  tot cu ei am baut si grangeuri, ornellaia, sassicaia, gaja, tignanello, pauillac rotschild si alte vinuri de peste 90 de puncte sau chiar de 100 de puncte parker.

nu-mi pasa care sunt motivele pentru care se bea spritz acum 100 de ani si nici ce vinuri proaste dregeau ei cu sifon. azi ai o gramada de vinuri seci intre 20-35 de lei numai bune de spritz. nu, n-am sa fac niciodat spritz cu vinuri lucrate, cu vinuri scumpe insa nu o sa fac niciodata spritz cu vinuri proaste. tot timpul aleg un vin alb, sec, cu aciditate mare pe cat se poate. prefer un gruner veltliner, un riesling sau un sauvignon blanc. 

ca beau spritz din vinuri de 5-10 euro nu ma face sa apreciez mai putin un extraordinar shiraz australian de 700 de euro sau un super toscan de 500 de euro. fiecare vin are momentul lui. 

si daca bei spritz cand e cald nu e un soi de proto-alcoolism ci e un mod de a bea vin intr-o tara cu trei luni de caldura torida. si-apoi ca sa infierezi acest proto-alcoolism ar fi trebuit sa nu fi stat cu mine la masa pana la ore mici ale diminetii dand pe calea gatului jde pahare de vin :) 

stiu ca exista pasionati care declama sus si tare ca ei nu beau decat vin sec insa treaba asta ma lasa rece. nu esti cu nimic mai prejos daca apreciezi un ice wine bine facut la desert, un vin de porto invechit ca aperitiv, un pahar chihlimbariu de sauternes langa un foie gras, o cana de vin fiert iarna sau un spritz rece vara. fiecare tip de vin are momentul lui.

nu-mi place deloc, dar deloc,  retsina insa departe de mine sa le dau calificative si sa-i inregimentez in tagma “manelistilor” doar pentru ca nu-mi place mie ce beau ei.

ei bine taman asta acuza george in articolul lui si ma tem ca greseste.  nu ascultatul manelelor sau spritzul te face obtuz ci ideologia cum ca tu sau tagma din care faci parte detine adevarul absolut.

un profesor, probabil cel mai citit si mai cult om pe care l-am intalnit vreodata, obisnuia sa bea numai spritz de vara si oricat premier cru as bea eu in viata asta tot n-as putea sa-l incadrez in categoria "vulg", “popular” sau “non-valoare”.  pentru ca nu-mi permit. pentru ca gradul de cultura al societatii nu se masoara pe scara viciilor noastre.