joi, 14 iunie 2018

Kokoretsi si platani uriasi! Na-ti-o drace, epopee greceasca!

Sau despre cum am facut kokoretsi in Bucurestii Noi, pe balcon la etajul 9. 

S-o luam cu inceputul. E joi, 3 ceasuri caniculare,  se topeste asfaltul sub tocul domnisoarei din fata mea.  Simona sta sa inceapa semifinala cu Buburuza la Roland Garros. In Bucuresti aerul dogoreste ca in fata cuptorului de paine a lu Nea Nicu, unchiul meu, brutarul, care cocea zilnic 2000 de paini indiferent ce canicula prevestea tanti Jurca la Telejurnal. Cumva amintirea asta ma face sa simt ca si cum n-ar mai fi asa de cald afara. 

E primul weekend cu doar un festival la Za German si parca m-as duce unde-as vedea cu ochii. O sun pe Corina si in 10 minute am pus frumos pe o tipsie de argint un Navodari - aproape, autostrada, santier, scump, mancare incerta, un Nessebar - hmm, cam departe, frica de mancare bulgareasca de litoral, un Alexandoupoli - am mai fost, cea mai aproape destinatie din Grecia, Mediterana, peste bun sau un Thassos - cel ma departe dintre astea, n-am mai fost, necunoscut, nu stim nimic despre hoteluri, necesita un pasaj cu feribotul... 

Nu stiu ce-ar fi ales ursitoarele insa  noi am ales Thassos. Simona o bate de-o indoaie pe Muburuza in timp ce noi face bagajul.  Nu uita prosoapele de plaja, ia si o lotiune, sa luam si un roze? hai ca-i set, porneste masina. 

Tryavna ii zice satucului unde ne-a apucat foamea. Arhitectura traditional bulgareasca, nu departe de Veliko Tarnovo. Minunat hotelul, minunata cina, super priveliste dis de dimineata de pe balcon.





 Aubergine puree - un fel de salata de vinete specific locala,  picanta si aromata. Choban katak - iaurt scurs cu branza, ardei copt si nuci; Limba de vita in sos de unt si lamaie. Miel copt la cuptor cu orez si momite insotit de o salata acrisoara cu castraveti 


M-am batut cu o bulgaroaiaca, patroana de coafor, cu un Q7 alb si barbat cu ghiul mare auriu si  tigari de foi,  pe ultimul loc de pe feribotul de 12:00.  Vreo 25 de minute a durat pasajul timp in care Corina fotografia de zor pescarusii ce tineau trena feribotului iar eu cautam hoteluri pe booking.


Inceputul de sezon are si avantaje - turisti putini, preturi mai mici, oportunitati mai bune in scurt timp. Am nimerit un hotel care s-a dovedit UAU la pret de 2 stele urat mirositoare in Mamaia.




Nenea asta de la hotel nu avea restaurant, toate apartamentele erau pe modelul cu chicineta si care apropos sunt beton, plus ca ai si unde sa ti un roze si un gin la rece šŸ˜€


Cand zic ca nu avea restaurant, nu avea in perimetrul hotelului ca altfel se tragea din neam de carciumari care au de cand se stiu un ditamai restaurantul turistic in Panagia pe care toata lumea il stie drept  "Drossia" - adica  La Platan pentru ca asta:





Un platan care are numai vreo 400 de ani. Ma rog, dar nu despre platan vroiam eu sa va zic ci despre kokoretsi, si anume cei mai buni kokoretsi din viata mea. 



Si-am mancat la viata mea destui, va spui! Nu ratez nicio ocazie, oriunde i-as vedea. Bai perfectiunea kokoretsilor astora venea din faptul ca stratul de matze era gros la suprafata, au stat cat trebuie la gratar, nu au fost prea facuti ci erau zemosi si fragezi in mijloc si aveau un strat de grasime printre toate organele alea atat cat trebuie sa nu se usuce dar nici sa fie grasi. Curcubeu pe cerul gurii, cum ar zice un amic moldovean.

Am comandat si niste miel la protap, doar asa sa-l gustam insa nenicu' carciumaru mi-a facut un maradona si mi-a adus din mielul de ieri. Crocant la exterior insa reincalzit s-a uscat. Si rahat de broasca daca mi-aducea il iertam insa pentru cat de buni erau kokoretsi.

Acum poza de mai jos e oribila si alta n-am mai facut pentru ca odata ce am gustat nu m-am oprit din hapait decat sa spal totul cu niste bere rece.



Va zic, pentru mine numai pt asta si a meritat sa vin in Thassos. Asa de mult ce mi-a placut ca mi-am jurat in barba, ca Mircea la Rovine, ca o sa fac si eu cand ajung acasa.

Na-ti-o drace, ditamai epopea greceasca cu kokoretsi in loc de elene!

Tot drumul pana acasa m-am gandit cum sa montez un kokoretsi pe kitul de rotiserie de la Dual Chef, noul meu gratar de balcon. Cu o fuga la Obor credeam c-am rezolvat problema ingredientelor pentru ca luasem dupa cum urmeaza: matze, prapure, rinichi, ficat, bojoci, inima, lamai. Aveam sa descopar acasa ce nu era in regula.



Am spalata matzele si le-am lasat o ora in apa rece cu zeama de lamaie si otet, iar organele le-am condimentat cu: oregano, cimbru, sare, piper, lamaie, ulei de masline. Sa speli matzele nu-i treaba usoara insa nici foarte grea. Din pacate la noi matzele sunt taiate la o lungime de 1 metru si cand le spalam ma bucuram ca le pot intoarce usor pe dos, fara sa-mi dau seama ca o sa injur de toti dracii cand va fi sa leg fedeles kokoretsi-ul.

Desi idolul meu grecesc intr-ale kokoretsi-ului mi-a zis sa pun cate un strat de grasime intre organe eu n-am gasit nimic similar la piata si mi-am zis ca na, o sa iasa si ele si fara grasime, mai dietetice asa, sa zica si colesterolul meu bogdaproste. Am gresiiiit amarnic si ma caiesc!!!šŸ˜‚šŸ˜‚šŸ˜‚

Daca o sa ma intrebi de cantitati o sa-ti zic asa: un kil de matze, un ficat, 2 rinichi, un plaman, 2 inimi, un prapure, trei lamai, cate doua linguri de oregano, cimbru, una de sare, o lingurita de piper si doua-trei linguri de ulei de masline.

Gratarul meu are un rotisor electric (cu acumulator!), iar partea care sta deasupra gratarului arata cam asa:


Planul meu a fost simplu: am facut o tepusa de lungime rotisorului, apoi am prins-o in rotisor si am desfacut roze-ul. Sa pui bucatile de carne pe tepusa nu-i lucru greu, sa o invelesti in prapure e floare la ureche:


Insa toti dracii din lume m-au luat cand a fost sa invelesc totul in matze. pentru ca asa cum va spuneam, nu stiu de ce,  cineva a hotarat ca toti macelarii de la Obor sa aiba matze taiate la 1 metru!! Matzele nu se pot innoda, matzele aluneca, e al naibii de greu si m-am chinuit o ora sa leg kokoretsiul fedeles.




intr-un final am ajuns sa arate cam asa:


Ceea ce e mai mult decat onorabil avand in vedere lungimea matzelor. Acum dupa ce l-am facut,  pot sa va zic ca singurul impediment din a face un kokoretsi fix ca in Grecia este sa gasesti un furnizor de matze netaiate. Poate direct de la ciobani?


Faptul ca rotisorul e reglabil si se poate strang cu suruburi a ajutat mult in a-l fixa in forma  dorita. Hop cu el in rotisor si da-i si-asteapta šŸ˜‚




Peste vreo 2 ginuri tonice arata cam asa:


Dupa doua ore de invartit molcom, timp in care rotisorul a functionat numai pe acumulatori, m-am declarat satisfacut si l-am lasat doua-trei minute sa se odihneasca pe un fund de lemn.


Parca mai e ceva de lucrat la zemosenie, daca pot sa spun asa, prapurele si-a facut treaba si a tinut totul bine uns insa clar mai trebuia ceva grasime printre toate organele astea.  Mai pun cateva poze sa baliti si voi ca eu nu mai pot acum cand scriu asta šŸ˜‚šŸ˜‚šŸ˜‚



Efharisto, Greece!



joi, 19 aprilie 2018

Say whaat? Pavlova la gratar? Ce vrajitorie mai e si asta?






De curand am facut upgrade la gratar. Am trecut la Dual Chef de la Outdorchef



Gratar pe balcon? Du-te ba esti nebun! Nu se face asa ceva. Miroase in tot cartierul. 
Di tze nu se fatze? Ba se fatze, la noi in Atena totzi au gratar si faci kokoretzi si miel, ete na…
Pai si daca stai la casa nu miroase in tot cartierul?
Che dice tu? Griglia? Non c'e posibile!! E troppo per il balcone. Non siamo barbari!
Pardon, Insalah. Gratar bun pe balcon estem. Kebap facem seara, nu asa? Aferim. La Turcia toate bloc au gratar bre. 
Was? Den Grill pe balkon! Verboten! Nicht, nicht Grill! 

Crescut pe scara blocului din Fetesti, cand veneam de la scoala stiam clar ca la Ovezea e peste prajit, la Turliu miroase a tocana, la Ureche e varza a la Cluj, la Panait e fasole cu ciolan si la mine, pui la ciaun cu usturoi si piure – preferatul meu pana in clasa a 8-a. So, e moral sa miroasa a mancare pe scara, pe geam sau in balcon? Aici nu e ca la zgomot: prea multi decibeli, uite o amenda. Cand e prea mult miros? Exista amenda pentru miros? 

Nu stiu sa va spun insa cand m-am mutat in blocul cel nou, la ultimul etaj, mi-am luat gratarul imediat dupa ce am cumparat patul din dormitor. Atat aveam: bucatarie mobilata, pat si un gratar – in rest casa era goala. Iarna-vara, 80% din timp gatesc numai pe gratar. 

Prima dilema a doritorului-curajos-de-gratar-pe-balcon este de care sa-si ia? Pe carbuni e jale. Funingine, jar, se curata greu, se aprinde greu – nu merita. Electric sau pe gaz sunt variantele viabile pentru un balcon. Pe gaz insa mi se pare ca gustul e mai bun. Plus ca poti sa si afumi. 

Astuia nou de care va ziceam, ii zice Dual Chef 315 pentru ca are un separator care imparte gratarul in doua zone astfel incat sa poti gati simultan cu 2 temperaturi. Cum ar fi, poti sa faci ceva low and slow intr-o parte si alaturi sa parlesti la temperatura mare un steak de vita.
Aaaa, plus ca are leduri la butoane! Leduri rosii, lumineaza seara frumos. Cred ca sunt cu ceva senzor, cand ma apropii de gratar se aprind si arata foarte high tech asa J

Par example zilele trecute pe cand testam ce se poate face cu gratarul si cat de bune e el in comparatie cu cel vechi, consoarta s-a apucat de o Pavlova la gratar. 

Say whaat? Pavlova la gratar? Ce vrajitorie mai e si asta? 
Da, o Pavlova! Hai ca nu-i asa greu. Uite aici reteta de Pavlova



Ne chinuiam de cativa ani sa facem una la cuptor dar ca un facut, nu iesea niciodata grozav. Pe gratar a iesit din prima incercare perfect! Am incis gratarul la 180 de grade apoi am oprit arzatorul din mijoc si le-am lasat pe cele de pe margine pana am nimerit temperatura de 150 de grade. Apoi am pus Pavlova pe mijloc folosind o folie de silicon si o farfurie rezistenta la temperatura. 



Practic Pavlova se gateste indirect, la fel ca intr-un cuptor. Peretii grosi ai gratarului si capacul sanatos au asigurat temperatura constanta vreme de vreo doua ore. Singurul neajuns e ca nu ai geam ca la cuptor si din cand in cand trebuie sa ridici capacul sa verifici stadiul de coacere. Avantajul e ca de cate ori deschizi capacul se aprind ledurile rosii  šŸ˜ŠšŸ˜ŠšŸ˜Š



Foarte versatil gratarul, nu? Tu ce parere ai: l-ai pune pe balcon? 

marți, 27 martie 2018

cu un picior in Umbria si unul in Toscana, faza 1 - Perugia.

decizia am luat-o rapid, biletele de wizz erau atragator de ieftine, weekendul ala de februarie nu prevestea nimic acasa in afara de binging pe netflix si multe poze cu inele, lalele si sf. valentin asa ca din doua clickuri tac-pac am pus-o de un weekend break la Perugia. 

search Perugia, click drepta, wiki, 160.000 de locuitori, fosta resedinta papala, istorie, catedrale, papa bun. bun zic, insa pentru niste turisti cu adhd cum suntem noi nu merge 3 zile in acelasi oras. search din nou Perugia, Umbria e regiunea, wiki, food of Umbria, variante mii.

e timpul pentru un telefon la Ioana de la vacantaintoscana.ro ,  wiki-ul meu personal cand vine vorba de Italia. am mai pus pe lista: Orvietto, Todi, Spoleto, Assisi, Montefalco. o nimica toata ne invartim cu masina intr-un cerc de 200 de km. mai pun de la mine un Valdichiana pentru un outlet si o vita chianina plus un Montepulciano pentru aerul curat. gluma-gluma cine dracu ma crede, asa e pt vinul ala rosu de merge cu vita aia la gratar. 

machineta rezervata online, geanta mica de mana, hai la aeroport. nefacut check in online - nu mergea app-ul pe telefon, pac 70 - de euro amenda de la wizz. scumpa nene hartia la aeroport, 70 de euro o coala pe care scria ca avem bifa check-in facut cu care ne-am dus din nou la ghiseul wizz sa ne faca boarding pass. un fel de taxa pe fraieri aplicata de low costuri care explica cumva ca daca o faci online scutesti timpul angajatilor si cumva toata treaba merge mai ieftin. vrajeala de camatari, ca oricum chiar daca ai boarding pass-ul facut pe telefon din app tot treci pe la madama la ghiseu sa predai bagajul. madama e platita carevasazica sa stea acolo si sa preia bagajele si sa te inregistreze in calculatoare deci ar putea sa faca mintenas si un boarding pass. frustrarea era si mai mare pen'ca am primit taxa de fraier din cauza ca nu le mergea lor aplicatia. acum cand scriu randurile astea vreau sa aplaud corectitudinea celor de la wizz carora le-am trimis print screen cu bubele din app si mi-au returnat taxa de fraier inapoi. morala povestii e sa faci printscreen daca vrei sa-ti iei un vin din ala bun de la Montepulciano. 

aeroportul din Perugia e cat un megaimage mediu cu 6 case de marcat si doar una deschisa. se benocla un tipicar la buletine de zici ca citea din Dante. ba chiar le intorcea si pe spate sa vada cine ce abtibilduri si-a mai lipit si daca ai votat la ultimele alegeri cu psd. la coada am aflat de la cei 169 de romani ce veneau acasa ca e ultima luna pentru cursa directa wizz si ca din martie vor renunta la zbor. pacat, va fi mai greu de ajuns in Umbria direct de la Bucuresti. 

la hertz totul a mers brici, am rezervat un fiat 500 dar am primit un panda nou-nout, cutie automata, de-abia venit de la Roma. precum copilul care a gasit o balega in curte de craciun si a plecat sarind intr-un picior strigand: am primit un poneeei, am primit un poneeeeiiii, asa am plecat si noi la drum. 



fiaturile astea au o tehnologie nemaivazuta la cutia lor automata. daca stai in panta fara sa accelerezi masina o ia inapoi. senzatie! adevarul e ca devine folositor cand vrei sa intorci din trei miscari ca nu mai bagi in marsarier, o lasi frumos sa alunece la vale cu spatele si cand iti vine bine tzusti accelerezi si masina o ia inainte. va spun, tehnologie ultimul racnet preluata probabil din formula 1. 

de la aeroport la Perugia ai timp de-un croissant. orasul e cocotat pe-un deal, motiv penrtu care e cu atat mai spectaculos. am io o teorie cum ca orasele in panta arata mult mai bine decat cele flat pentru simpul motiv ca ai o persepectiva misto vazandu-le de sus. pentru exemplificare: 


orasul vechi e cocotat pe-un deal. sus gasesti celebra universitate din Perugia infiintata de Papa Clement al V-lea in 1308, pe vremea cand in Dante se apuca sa scrie Infernul iar noi ciopleam sageti si rostogoleam bolovani la Posada. cu gatul uscat de atata istorie am dat buzna intr-o mica retea de fast-food local, alternativa studentului umbrian la shaorma, Testone

baietii astia fac niste lipioantze uriase coapte in cenusa - din nspe tipuri de faina: din grau triticum, fara gluten, cu gluten, din grau cu trei spice, cu doua spice, fara grau, fara spice, fara apa, fara drojdie si fara maia . clar, putin mai multe optiuni decat la shaorma de la dristor numai la alesul lipiei. 

daca te pune dracu' sa o iei la pas prin menu sa vezi cate combinatii de n luate cate k ai la umpluturi e posibil sa inchida baietii sandramaua pana te hotarasti. am cerut repede un vin alb la pahar - n'a fost ce trebuie si o bere artigianale - a fost ce trebuie, si-am pus degetul pe principiul ini-mini-ini-mo pe meniu. 



mie mi-a cazut ceva cu rucola si stracchino si Corinei cea cu mortadella. a iei a fost mai buna, mortadella era dementiala. si usa  culisanta a carciumii, cu celula foto, era tot dementiala sau dementa, nu mi-e foarte clar, pentru ca se deschidea de cate ori muscam din testone sau sorbeam o gura de bere. a trebuit sa infulecam rapid si s-o stergem ca altfel plecam cu rinichii la pachet pe pat de gheata. 

cu foamea astamparata am putut sa admiram mai in tihna superbul centru vechi al Perugiei. este de-a dreptul impresionant cum o civilizatie poate lasa atat de multe lucruri in urma in comparatie cu altele.  


cele 8 grade de februarie nu speriau studentimea perugiana care se instalase confortabil pe scari si pe borduri, imediat ce s-a lasat amurgul. am considerat un act de curaj nu faptul ca stateau cu fundul pe  bordura rece ci faptul ca turnau bericica in ei, fie ea si artigianale.


am lasat studentii cu marmura rece si am intrat frumos la un restaurant cool-minimalist, total atipic Italiei care ne aparea prin cautari ca fiind cu bucataria a mai fina din oras. am apreciat calduraaaaa si grappaaa din deschidere care mi-a rearanjat rinichii paraleli cu coloana vertebrala.


de la prima gresie pe care ne-au adus-o am zis da, am nimerit bine:  Tartare di Fassona, salsa di panzanella, sedano e uovo croccante/liquido.




au continuat sa confirme cu : Battuta di gamberi, maionese al mango, polvere di bruschetta e zucca marinata, Coscio di anatra arrosto, insalata di visciole, crema di sedano rapa e arancia.





la care am considerat imperios necesar un muller thurgau de la Franz Haas, alunecacios pe gat si dadator de bucurie, stare de bine si de boala porcului - boala care zice ca dupa masa orice porc tre sa doarma o tzara. 

cat am sorbit un espresso si ne-am dedat la un lava cake cu cacao 999.999%, amara ca fierea de bancher cand inchizi contul la banca, auzeam de la masa de alaturi clinchet vesele de pahare, voie buna si dopuri de champagne Cristal care pocneau mai ceva ca petardele lu' marean la vanghelion. 

chelnerii erau lapte si miere, chelneritele tot un zambet, Cristalurile curgeau. domnii si doamnele erau judecatorii si procurorii din oras si se intalnisera sa sarbatoreasca cum se cuvine pe valentin, sfantul si ocrotitorul indragostitilor de pretutindeni. discutau abititir dspre ultimele cazuri si radeau fin, amestecand zelos bulele din pahare. unuia dintre ei i se spunea probabil arancia, uneia doamna de fier, unul dintre ei probabil avea un device de inregistrare iar un student de pe bordura din fata restaurantului era probabil investigator la un site online de dezvaluiri.  o tempora o mores! 







  

vineri, 11 august 2017

Toscana, take two, cadrul Il - Poggio alle Ville sau unde sa pleci maine




Ma zgribulesc, trag patura subtire  mai adanc pe sale si fac perna cocolos sub cap. Ori ma doare rau capul ori bazaie ceva ca un bondar, monoton, neintrerupt. Sa fie sticlele alea de vin de aseara de vina? Deschid ochii cu frica, ma uit in jur. Camera e veche cu miros de lemn si piatra de teracota.



Deschid geamul, si vad asta:




2 nenici cu niste bazaietoare scuturau maslinii. Da, maslinii caci sunt in Toscana pe dealurile din nordul Florentei in zona Mugello. Il Poggio alle Ville se numeste ansamblul de vile unde stau mananc si beau impreuna cu foodblogarii turului Vacanta in Toscana : Monica, Andra si Nicolle.


E 7 dimineata, o zi racoroasa de inceput de noiembrie iar eu iaaaar nu am somn. Oricand m-as culca dupa miezul noptii tot la 7 ma trezesc. Si mi-e ciuda dar n-am ce face.
Ies pe afara sa vad ce nu am vazut aseara cand am ajuns. Dealuri verzi cu maslini, miros de padure si ciuperci, frunze ruginii, pasarele ciripitoare, un caine care latra in fundal. Nu cred ca am scapat niciun cliseu din filmele cu si despre Toscana. Bai frate e chair asa sau mai bine ca-n filme.

Dupa LA am ramas cu o dezamgire crunta despre ce poate sa faca holywoodul dintr-un loc urat si banal insa acum sunt profund impresionant. E chiar mai bine decat pe ecran.



E inca ceata pe dealuri insa nu-i mai putin de 16-18 grade caci asta inseamna frig in Toscana in noiembrie. Pana se trezesc fetele sa mergem la un espresso si un croissant fac o tura de proprietate. E uriasa, se itinde pe cateva hectare sau asa cred. Nu e niciun gard niciunde poti sa cutreieri cat poftesti. In departare cainii hauie se aud focuri de arma. Imi spusese mie Ioana ca azi o sa fie o partida de vanatoare prin imprejurimi.








Desi esti la 30 de km de Florenta am sentimentul ca-s undeva depaaaarte pe la 1930, unde nu ai nevoie de ceas sau telefon, unde as putea citi la nesfarsit langa o farfurie cu nuci, branza si un pahar de vin rosu – deh, tot la mancare si vin mi-e gandul!

Colo sa e o piscina. Raritate in Toscana. Doar imi inchipui cum as sta vara pe sezlong, la marginea piscinei cu privelistea asta in fata. Hmm, not bad. Daca iti zic ca o casoaie din asta de 6 locuri cu 3 dormitoare si living e vreo 210 euro pe noapte nu-i asa ca o sa dai click aici sa configurezi o rezervare?



Hai sa vedem cum ar fi un weekend prelungit aici. Poti sa zbori la Pisa, Florenta sau Boloogna. Inchiriezi o masina. Stai la 35 de km  de Doumo Santa Maria del Fiore din Florenta, esti la 95 de km de Bologna, la 107 de Lucca si la 130 de Pisa. Ai 100 de km pana la San Gimignano si 130 de km pana la Siena. Ziua umbli haihui pe dealurile Toscanei, seara te retragi la domeniul tau Toscan cu portbagajul plin de bunatati adunate de prin piete si neaparat cu niste multe sticle de vin.

Gazdele si gatesc si au si vin bun si ulei de masline productie proprie dar zic asa ca trebuie sa-ti urmezi instinctele de foodie-vanator de bunatati si sa cumperi orice gasesti bun pe drum. Daca ai noroc si vii toamna, poti sa participi la o vanatoare de trufe cu localnicii de dupa dealuri. Nu suna rau deloc, asa-i?

masa de seara alaturi de alti oaspeti din vilele agroturimului Poggio alle Ville 

In plus Ioana si Raffaele sunt doldura de informatii cu un spectru atat de larg incat n-ai putea sa le acoperi pe toate in 10 sejururi nu intr-unul.
Satele din apropiere sunt pline de nestemate culinare. Nu poti sa treci printr-un sat sa nu te agati de un borcan de ceva bun, sa nu bei nu-stiu-ce-vin de-ti cade fata, sa nu dai peste un restaurant de unde nu-ti vine sa mai pleci.

Par example: diminetile ni le petreceam la Pasticceria Cesarino unde insusi Cesare insusi Matteo, nepotul lui Cesare, ne dadea croiasante proaspat facute in dimineata aia de vroiau fetele toate sa se inscrie ucenice-voluntare sa invete cum se fac minunatiile alea. Mai erau si niste choix ala creme de-ti venea sa-ti bati antrenorul de fitness cu gantera aia mare.

Cesare Matteo la butoane

un fel de pasteis de nata dar mai bun






nenorocirile astea!!


Pe la pranz am nimerit la o chestie de se numea La Casa del Prosciutto. Pe genul diamant in noroi. Cucina povera de-ti cade fata: pate de pui facut in casa  si pasta de carciofi, masline si ciuperci, prosicutto crudo si salumi misti cu finocchio, pastai + flori de zucchini tempura, tagliatelle al ragu, tagliatele al funghi porcini, porumbel la cuptor! , carciofi cu ssalsa di pomodori al forno plus un vin alb usor frizante la carafa.









La plecare poti sa dai iama in vitrina macelariei/restaurant.




Daca vrei sa vezi inceputul aventurii in Toscana intra aici. Daca vrei sa cauti si alte agriturismo in zona, caci sunt multe si frumoase intra pe site-ul vacantaintoscana.ro