joi, 26 mai 2016

Gourmet Festival - in sfarsit!

 


de ce zic in sfarsit? pentru ca pana acum baleam in fata televizorului la toate festivalurile gourmet de pe afara, urmaream asiduu orice targ foodie si-mi faceam traseele in concedii dupa pietele producatorilor agricoli. 

acum na, ca ni se intampla si noua. e prima editie din multe ce vor veni si pare misto inca de la inceput. locatia e bine aleasa, in baneasa in zona de drive-in de langa mall. spatiu de manevra e, parcare mare asijderea. 

impartit pe mai multe domenii, festivalul va avea zone de fine dining, romanian gastronomy , grill & bbq, international cuisine, street food, deli market, electrolux gourmet area si ice cream & sweets. destule, nu? ce-ar mai putea lipsi? habar n-am dar poate descoperim impreuna. 

daca iti enumar si "cativa" dintre cei care vor gati o sa iti dai seama ca nici macar nu o sa ai timp sa gusti cate putin de la fiecare in cele trei zile. ia fi antena: Simbio, Norma lui Sisoko, Madame Pogany, Kunai, Zahana 33, Phill, Red Angus, Ivan Pescar, Switch.eat, Oro Toro, Hard Rock Cafe, Pescarus, Taj, Japanos Kanpai, La Finca by Alioli, Bacania Veche, Furculision, Vatra Neamului, Cherhana Jurilovca, Spritz House, Grand Combo, Burger Van, Furgoneta, Peste Paine, Ivan Pescar, Duma's Van, Domino's Pizza, Frizzante Ride, La Cazarma, Biutiful, Carrefour, Conard, Bacania Rod, Taramul condimentelor, Hadar Chalet, Hobbychef, Lay's, Gourmet-online.ro, Budureasca, Crama Oprisor, Cramele Recas, Halewood, Zaganu, Ground Zero, Sikaru, Bloom Speciality Coffee, Jack Daniels, Lipton, Belli Siciliani, Zobuian, PlayBake, SanThe, Dorian Sweet, Limonada lui Iulian, Paula Ana si Butoiul cu Inghetata.

ce-ti spuneam? trebuie sa alegi cu grija si in portii mici. neaparat du-te in grup si sharuieste mancarea. iti spun din propria experienta. numai asa poti sa degusti cat mai multe. 

ca sa nu-ti stea mancarea-n gat si vinul in mana o sa poti sa dai din cap pe ritmurile celor de la : Subcarpati, Urma, Toulouse Lautrec, Yellow, We Sing Colours, Jazu, Helen, Breeze. cam bine, zic. 

ne vedem acolo, da? 



biletele sunt 15 lei pe zi si 30 de lei pentru trei zile si le poti cumpara de aici.  mai multe info gasesti pe pagina lor de  facebook

miercuri, 11 mai 2016

Veg Studio la debut




tare mult m-am bucurat cand acum ceva timp prietenele mele Catalina - Kiss the Cook - si Andie - Andie.ro - mi-au zis ca ar avea de gand sa-si deschida un studio foto. cu un picior in lumea fotografiei si cu unul in food masonerie, fetele simteau demult nevoia unui spatiu in care sa poata crea si fotografia minunatiile cu care s-au obisnuit sa ne incante. in plus cred ca sotii lor ardeau de nerabdare sa-si elibereze aprtamentele de propsuri, blende, lumini, zeci de farfuri desperechiate, linguri, obiective, incarcatoare, tavi, pahare, sticle, borcane...ai prins ideea.  nu i-am intrebat dar cred ca acum casele lor li se par mai mari :)) 

Veg Studio, caci asa ii zice, e un spatiu misto la etajul unei vile tipic bucurestene pitita pe stradutele linistite ce marginesc Vatra Luminoasa. daca te leaga cineva la ochi si te dezleaga in gradina vilei juri ca esti intr-un orasel din subcarpati si nicidecum in mijlocul Bucurestiului. 


la etaj, domina stilul simplu, curat, cu mobila putina ce da impresia de mult spatiu deschis. imi place mult cum le-a iesit amenajarea si le-am spus-o si lor. congrats! 





veg studio isi propune ca pe langa fotografie sa faca ateliere, work-shopuri, prezentari de produse, trainguri si tot felul de evenimente cu tema culinara. nu le prevad fetelor decat succes. cam asa arata luni seara la deschidere: 




peretele desenat de andreea de la tastebazar a fost probabil cel mai fotografiat item al serii. andreea, pe cand te apuci de desenat? 


Praji le zice bine - citatul de jos din stanga e definitoriu pentru ceea ce fac Andie si Catalina. 

acum ca stiti cine e si ce face Veg Studio dati sfara pe facebook sa afle toti cei interesati. 

joi, 3 martie 2016

Suquet - un fel de tocana mai fancy de peste




marea învolburata matura chila ambarcațiunii pescărești cu motor. Miguel se uita îngrijorat când la nori când la balizele plaselor de pescuit din depărtare. precis calculează cat timp ne-ar lua sa ajungem pana la plase, sa scoatem eventuala captura si apoi sa ne întoarcem in portul pescăresc de lângă Alicante. cu o mana se tine de cabestan si cu una de cârma. decizia e luata, motorul huruie nervos, barca saltă valurile către plasele din zare. urca-urca-urca ca apoi sa pice in hăul din spatele valurilor odată cu golul din stomacul meu. îmi simt pantalonii uzi - sper sa fie apa. 
- Miguel, da-l dracu de peste. hai sa ne întoarcem in port. 
- Nu se poate senor, suntem chiar lângă plase. 
Cârligul aruncat de Jose nimerește exact lângă baliza si agata sfoara. un val mare si alb cat un cort de nunta de lux din Pipera se prăbușește in fata bărcii. spuma rece își găsește drum exact printre golul dintre gluga si piele. 
cabestanul începe sa scârțâie tânguit, strângând la piept firul oțelit. prima plasa se aduna grăbita in spatele bărcii arătând-si captura: o scorpie de mare si o duzina de creveți. 
un val mic dar rapid pălmuiește barca si-o întoarce paralel cu țărmul. Miguel se repede la cârma însă al doilea val e prea aproape de noi sa mai poată face ceva. tone de apa se prăvălesc pe punte. Jose se agata de alarma care începe sa sune, si suna, si suna si suna ....

..... suna la ușa? da e prietenul meu A care vine de la Metro cu o scorpie de mare si o duzina de creveți așa cum mi-a povestit acum jumătate de ora la telefon fix înainte sa ațipesc pe canapea. verific pantalonii: sunt uscați. off, am scăpat!!


daca ai prins o scorpie de mare la fel ca mine pe coasta Mediteranei nu-i lucru mai potrivit de făcut decât un suquet. asta-i un fel de tocana pescăreasca pe care o întâlnești din Portugalia pana-n Spania in diferite variante - depinde de cat de mincinos e pescarul. uite mai jos rețeta pe care am testat-o eu zilele trecute. 

Suquest cu creveți si scorpie de mare

Ingrediente: 
pentru 4 persoane. timp de preparare: 45 de minute.
- o scorpie de mare de cca 1kg
- 15 creveți mari - tiger prawns
- 15 caței de usturoi
- 2 roșii cat pumnul de mari 
- o legătura de pătrunjel
- 4 cartofi
- o ceapa mica
- jumătate de sticla de vin alb sec
- sare, piper, chili mărunțit nu praf, ulei de măsline

Metoda de preparare:
- curata pestele. mare grija cu tepii de spate si de pe burta pentru ca înțepătura lor produce o iritație urata. cu o foarfeca si o mânușa îndepărtează-i fără ca sa tai aripioarele. 
- taie pestele rondele de cca 2 cm lățime. spinteca capul pe lungime începând de la gușa spre gura. 
- taie creveții pe spate si îndepărtează vena neagra(tractul digestiv)
- pune o oala cu apa la fiert. taie cartofii rondele si pune-i in apa fierbinte cca 15 minute pana sunt aproape fierți. 
- alege o tava încăpătoare si groasa. pune-o pe aragaz si călește usturoiul si ceapa - mărunțite - in ulei de măsline. adaugă chili. 
- da cele doua roșii prin râzătoare si adaugă-le in tava când usturoiul si ceapa s-au călit. adaugă creveții si vinul alb. 
- adaugă cartofii scurși de apa, sare si piper. adaugă si pătrunjelul tăiat mare. 
- daca ce e in tava nu e acoperit cu lichid, adaugă si niște apa. 
- adaugă bucățile de peste si acoperă cu un fund de lemn. in 10-12 minute pestele e gata la foc mare. 

joi, 4 februarie 2016

Bogota - fotbal, coca resturante cu stele Michelin. Ziua 2.



Soarta și prietenii mei mai bogați sunt de vina pentru ca stau la un hotel fabulos de 5 stele. Trebuia sa înnoptez la un 4 stele mititel și drăgălaș însă concetățeni mei n-au fost mulțumiți de posibilitățile hotelașului și din trei clickuri și doua telefoane hop hop upgrade la ditamai  Casa Medina, monument istoric de pe Carrera Septima. Seamănă perfect cu Calea Victoriei doar ca e mai lunga, mai mare și mai frumoasa.  



Minunăția de hotel e construit de arhitectul Santiago Medina din resturile a doua mânăstiri San Augustin și Santo Domingo mă anunța nenicul mic, cu fata turtita, pomeți proeminenți și redingota de căpitan iberic care se recomanda drept majordomul meu personal. Mai redingota ce sa fac eu cu tine? Uitați aici coloanele de piatra, dincolo ușă capelanului – toate din mănăstiri. Podeaua este chiar podeaua originala pe care a mers însuși Gonzalez Jimenez de Quesada, întemeietorul Bogotei. Ii scap niscaiva peso in buzunarul redingotei in schimbul unui mic dejun tranquillo.



Fac cunoștința cu fructele americii de sud: cherimoya, grandilla, guanabana, guava, lulo , mamoncillo….. stați ca nu am terminaaaat, pitahaya,  guayaba, curuba, carambolo, maracuia, tomato de arbol, zapote, feijoa, papaia, badea. Pfuuu.  Am obosit,  însă cuplul de americani in pantaloni scurți, bocanci cu talpa grea și trei aparate foto de gat, nu. Caută pe net, click-click-click pozează tot, nimic nu e la voia întâmplării. Oh, my god have you seen this one? Am văzut coconita, de ce sa nu vad. Iau câteva folosind metoda locala de ales antantichitan-ieși-afara-dumneata cu regretul ca oricum stau prea puțin in Columbia și nu am timp sa le gust pe toate.
Preferata mea e lulo dar îmi place mult și sucul de feijoa. Mi se pare ca lulo are un gust de ananas combinat cu rubarba.

In așteptarea celebrei cafele columbiene navighez pe marile internetului pe urmele lui don Gonzalez.
Pare-se ca senor Gonzalez a plecat sa găsească El Dorado pe Rio Grande Magdalena însă a dat de tribul muisca care făcea turtoaie din sare. Nasul lui de explorator veros a mirosit câștigul sigur și baban și a pus bazele a ceea ce e azi Bogota lăsând restul exploratorilor sa-și frângă gatul prin meandrele mărețului fluviu Magdalena. Și rău nu i-a fost ca pe lângă sare s-a dovedit ca zona bogotana are-n pântece și jumătate din smaraldele întregului mapamond. Ptiu drace, asta da noroc.


De la don Gonzalez se trage, vezi bine, caroiajul de străzi care seamănă atât de mult cu Barcelona. Ai calle care se intersectează cu carrera  și care sunt brăzdate ici și colo de diagonal și transversal. Asta daca nu pui la socoteala cei 376 km de ciclorrutas care fac din Bogota unul din orașele cu cei mai mulți kilometri de pista de bicicleta din lume. Pam.  Deși are 7 milioane de bogotani in acte și vreo 4 in tranzitul zilnic, traficul e mai lejer ca in București.


Cafeaua mă lovește in moalele capului: zbang!. Tare, aromata îți trezește toate simțurile și te îmbie la drum. Americanii mei o găsesc prea amara și prea tare. Normal, doar nu o sa semene cu zemușoara de la starbacs cu care sunt învățați d’mnealor.


La drum plec și eu caci am, planuri mari azi. Tre sa sui in vârf la Monserrate, al mai înalt vârf din zona de unde vezi frumos tot orașul. La prânz am rezervare la varianta bogotana a celui mai bun restaurant din America de Sud: Astrid Y Gaston (Lima). Seara aparține lui Miguel care a pus la cale una noche maravillosa – ce doamne iartă-mă o însemna și asta.

Bogota este la 2642 de metri de nivelul marii in zona tropicala, recita redingota ieșita parca de nicăieri in spatele meu. Taxi senor? Por favor. Donde vas? La Monserrate. Aaa, Monserrate. Muy bien, muy bien. Monserrate e la 3152 metri fata de nivelul marii sa va luați o gecuța senor, sa nu va fie frig.

Telefericul de la Monserrate e de-o seama cu gara din Sinaia. La intrare poți sa: a) faci poze cu maimuța recte lama bătrâna in cazul nostru, b) sa bei un minunat suc de fructe tropicale de la azteci cu tarabe și storcătoare nespălate din epoca precolumbiana sau c) sa cumperi titicaca (no ofense Tititca) cu leduri pe care trei întreprinzători brahmaputrani le lansează spre cer.



Soarta și prietenii mei care mai fac atacuri de panica și de la doua bașini mai zgomotoase  - n-au  vrut sa luam telecabina ca se bălăngănea prea tare -  m-au făcut sa aterizez in același vagon de funicular cu familia de columbieni ce suie sus-sus la mănăstire. El, ea, trei băieței și bunica toți descendenți direcți ai civilizației muiscane. Vagonetele o ia încet in sus tras de cablul de otel. Scârțâie și pufăie din toate încheieturile mai rău ca un marfar in Făurei. Vagonul, caci bunica muiscana la început se vaită, dupca care începe sa scoată cate-un icnet înfundat care se transforma in ditamai țipatul ca apoi sa urle dea binelea cu mâinile încleștate de balustrada de metal. Mă uit cu un ochi la babontz , cu unul la panicarzii mei și cu unul la hăul din fata ce se tot mărește pe măsura ce urcam.


Ce zic eu urla, babontzul  zbiară din toți rărunchii , se da de ceasul morții: puta maaaaadre, choooochaaa, carechimba!, guevon!, puta maaaaadre cam pe aceiași intonație pe care bocitoarele din Perișoru duc morții la groapa. Auzind porcoi de-njurături aia mici se pun sa repete cu voce tare, sa se-mbrâncească și sa se tăvălească pe jos de ras spre disperarea părinților care-s strâmtorați, rușinați și total depășiți de situație. Tăvăleala și agitația copilandrilor nu face bine echilibrului precar al vagonetului care prinde a se mișca stânga dreapta precum liftul de la Slănic Prahova înainte sa se prăbușească. Paranoia crește de nu se mai oprește exact ca cozonacul Headvertising.  
Soarta face sa ajungem sus precum am plecat. Singura diferența par a fi pete strașnice de transpirație la subrațul calatorilor, probabil de la sucul de fructe tropicale. Sau nu. Priveliștea îmi curata creierul pe loc, am Bogota la picioare. E frumos de îngheți.



Oleacă mai sus de teleferic e indubitabil, biserica, semn ca nici taica părintele bogotan nu se lasă mai presus decât preafericiții noștri. Lângă biserica s-au așezat umăr la umăr doua rânduri de tarabe cu kitchosenii pe model Azuga.  




Niște arepa dubioase stau sprijinite de-un grătar soios. La etajul 1 se odihnesc niște carnați unsuroși, churros mânjiți cu un fel de ipsos, un sac de cartofiori fierți și niște sângerete local in forma de țeava pvc, doua găini moarte. La mansarda niște porumb copt. Un fel de dealu negru columbian.


Un var bun de-al lui Pablo se agata de umbra mea și-ncepe sa mă coclească. E bun,  comparabil cu-n turc începător din marele bazar din Istanbul. Ia neicușorule o mingiuca cu leduri, o statuie c-o maimuța borțoasa sau un arc colorat de plastic. Nu mersi, ca nu-mi trebuie. Hai, uite niște arome nemaivăzute din jungla. Ntzz. Sau un săculeț de medicamente făcute din iarba culeasa de-o virgina muiscana in nopțile cu luna plina. Ntzz. Ia lemnișorul pirogravat cu Bogota 2014. Ntzz.  Hai uite niște coca din aia buna, bio, neîntinata cu îngrășăminte.


Taglineul  de pe pungă,  făcut cu cap, m-a cucerit: alimento natural para humanidad. Vedeți mă, ce-ați avut cu săracul Escobar?


Uite, scrie chiar pe punga ca bunul uz al frunzelor de coca poate crea civilizații. Îmi zic ca ar fi bine sa creez civilizații la mine-n camera cu ușa încuiata, nu așa aiurea prin vârful munților și bag pungulița in rucsac.

Drumul înapoi a durat mult mai mult ca la dus. N-a fost chip sa-i mai conving p-ai mei sa mai pună piciorul in vreun fel de mijloc de transport montan. Iaca așa am coborât pe jos cele 10258 de scări pentru a mai face niscaiva mișcare. Vreo jumătate de ora durează drumul însă zău ca merita. Mai ales la vale. Din când in când întâlnim caravane măgărești conduse de cărăuși care cară la deal coca. cola. Nici Columbia asta nu mai e ce-a fost, neicușorule!


Astrid y Gaston e al nșpelea restaurant al lui Gaston Acurio – al mai influent chef din America de sud, deținătorul vreme de mai mulți ani la rând al titlului San Pelegrino de cel mai bun restaurant din America de Sud. Gaston Acurio e un fel de Gordon Ramsey latin iar Astrid e a sa nevasta. Atât de influent – zice bbc food - încât bucătăria peruana numără timpul in BG -înainte de Gaston și AG -după Gaston. Iar înainte de Gaston era multa confuzie, prăjeli și ketchup.

Restaurantul respira modernism, bun gust.  Mânați probabil de bunul gust, hoarde de biznismeni bogotani umplu pana la refuz orice locșor, bineînțeles pe baza de rezervare.


Nenea Gaston nu e la cârciuma, doar ce-a plecat spre restaurantul cu numărul 268 însă,  iată-l pe cel mai bun locotenent, chef Francisco Rodriguez. In semn de prietenie Francisco scoate de sub sorț o mreana columbiana care va fi de-aci înainte chelnerul nostru si niște păhăruțe mici cu ceva trăscău sud-american: pisco&mezcal. 


Drăcovenia părea sa fie ceva fiere de balaur-care-scuipa-flăcări. Am simțit-o cotrobăind printre mațe și mutându-mi ficatul 5 centimetri mai jos. Brr, nene Francisco adune repede ceva de ronțăit ca mor. 


Ca din pământ apare mreana cea alunecoasă cu un platouaș de pâinici, unt afumat, da! afumat, si niscaiva chimichurri iute. Plus doua tipuri de meniu  de degustare – tradicion și influencias. De necaz și de durere le-am luat pe amândouă odată ca cine știe când mai trec eu exact la longitudinea și latitudinea asta. asta spre bucuria mrenei cea lunecoase. 



Am început cum se cuvine cu un trio de ceviche ușor acrișoare cu aromatizări diferite și necunoscute mie. L-am apreciat in mod special pe cel din stânga care avea in plus arici de mare si suc de piersici. Recomandarea mrenei a fost un SB chilian pe care nenea Parker l-a blagoslovit cu 90 de puncte. A fost punct ochit, punct lovit.


A urmat un tunido laqueado  adicătelea un ton scăldat intra-un sos bogat cu ceva lime și prune locale, sau corcodele ca nu mi-am dat seama exact. Am tras concluzia ca as putea manca non stop așa ceva.



Causa e un fel de salata de cartofi interpretata in si bemol care ar conține printre altele  crevete, cartofi, avocado și icre de capelin.

Anticucho clásico : un fel de frigărui din inima de porc făcute pe grătar cu porumb de lapte și un fel de ceapa roșie dulce. Superb. Zice-se ca ar avea și un sos Peruvian ocopa  pe care eu nu l-am depistat însă. 


Ecopesca al vapor e un peste făcut la aburi cu niște legume la plita plus un sosuleț portocaliu cu gust intens de roșii. Probabil au folosit zeama clara de la roșii.


Ají de gallina nu e curry, dar arata ca si cum ar fi. Frumoasa-i culoare vine de la ardeii galbeni folosiți laolaltă cu nuci pean, ceapa, usturoi, crema de brânza și măsline peruane. Predomina in gust nota de nuci și ardei. Seamănă oarecum cu o crema de ardei pe care am făcut-o eu acum mulți ani la un eveniment Electrolux


Deserturile, fabulos prezentate, au fost minunate iar eu nu mă prea dau in vânt după desert. Picarones – sunt un fel de gogoșele servite cu sos răcoritor de verbina și înghețată de vanilie iar suspiro: dulce de leche, merengue și vin de porto.


Chupeta de fruta – un desert format din doua farfurii și o cutie de magician. Din cutia de magician cu azot lichid mreana a scos frumos o înghețată de fructe, pe care trebuie sa o vari in ciocolata și o dai prin goangele din farfuria alăturată care bănuiesc ca ar fi un soi de quinoa. Separat nenea magicianul iți mai umple o farfurie cu ceva înghețată carbonica de lămâie peste care tronează o lingurița de înghețată de fructul-nu-mai-știu-care-din-jungla-amazoniana. 


Alta bucătărie, alte arome. Profund impresionat de jocul dintre dulce, acru si sărat – complet diferit de variantele asiatice. Jos pălăria senar Gaston. 
Mai jos sunt io, când mă dădeam deștept, chiar in momentul in care am vărat niște zăpadă/înghețata carbonica in gura.  


Zenzațieeeee, va spun. ca mi-aaaaa înghețat creiereeeerul. ce zeeenzațieeee!

ps.

majoritatea pozelor sunt furate de pe unde s-a putut: ba de pe siteul hotelului, ba de pe siteul restaurantului, ba din telefoanele amicilor mei. revin cu restul aventurilor culinare si nu numai cat de curând. 

vineri, 22 ianuarie 2016

Bogota – fotbal, coca si restaurante cu stele Michelin. Ziua 1.

pentru foodie family

Iunie 2014.



Pasaroiul mare de tabla se ridica greu de pe pista din Frankfurt cu 500 de oameni in burta lui. Langa mine s-a nimerit taman Isabel Munoz, cocheta doamna de 58 de ani care traieste langa Rotterdam si vorbeste mult. Si copii sunt tot in Rotterdam. Are doi, un baiat si o fata, casatoriti amnadoi si cu copii mari, la facultate. Sunt plecati demult din Columbia, de aproape 40 de ani si acum se duce sa-si viziteze sora care nu a vrut sa plece si ea din Columbia si se ambitioneaza sa traiasca in nemiloasa si periculoasa Bogota. Cum doamna periculoasa?

Aiaiaiai, muy muy peligroso! Sa ai mare grija ca taximetristul te rapeste impreuna cu banditii, iti iau tot si-ti dau o pastila si razi, razi ca prostul si te duc la bancomat si tu le dai toti banii pe care poti sa-i scoti de la bancomat si razi de nu te poti opri. Si daca nu te rapeste taximetristul sa ai grija cand scoti bani de la bancomat, sa te uiti imprejur sa nu-ti puna vreunul cutitul la gat sa-ti ceara banii. Nu, nu te omoara dar te jefuieste. Si in bar sa ai mare grija sa nu-ti puna careva ceva in pahar ca adormi si harst te-ai lins de portofel, ceas si telefon.  Sa nu care cumva sa-ti lasi pasaportul si ipadul pe la hotel ca nu-l mai gasesti. Cameristele fura, managerii fura nimeni nu recunoaste nimic si ramai amanet prin Bogota.
Fi-miu a venit acum 5 ani in Bogota si s-a trezit dupa 2 zile intr-un parc, fara nimic la el si nu-si mai aducea aminte cum a ajuns acolo. Bogota es muy peligroso!

Cand avionul a aterizat in Bogota frica varata de  doamna Isabel Munoz mi se strecurase pe sub camasa ca un sarpe rece. L-am simtit pe spate la bancomat cand am scos numai 250.000 de pesos (vreo 300 de lei) ca nu cumva sa ma jefuiasca careva. In taxi am verificat din 10 in zece secunde google maps sa nu ma tarasca taximetristul in cine stie ce mahala perfida. Cand l-a sunat pe sofer nevasta-sa deja imi imiaginam cum pune la cale o rapire miseleasca cu scopul de a ma deposeda de bunurile lumesti. Ce zic io poate si de vreun organ. Si receptionista mi s-a parut suspecta mai ales ca vorbea ceva soptit in casaca cu dinte albastru. In camera mi-am pitit pasaportul in aerisirea de deasupra dulapului pentru ca seiful il poate deschide orice camerista. Sarpele Isabelei era acolo, rece sloi.

Seara ne intalnim cu – sa-i zicem - Miguel, playboy local, patron de 3 cluburi si 4 restaurante, omul care stie tot ce misca in Bogota. E recomandat prietenului meu de catre o prietena comuna din Miami. Ne cheama la restaurantul NN, unul din cele 4. Taximetristul ne lasa sec la numarul indicat, fara sa ne jefuiasca. Strada e intunecoasa, case, case, bloculet, magazinas cu obiecte de design, nema restaurant. In susul strazii nimeni, in jos nimeni. Uite la stanga, uite la dreapta, nimic. Suna-l pe Miguel. Miguel nu raspunde. Sarpele apare din nou si ne apuca de subtioara. Uber nu e, taxi nu stim sa chemam. Din magazin apare un badigard cu gat stejaresc si maxilar de king kong, semn indubitabil de hormoni de crestere.

Care-i treaba, ce cautam pe-acolo? Maretia ta, suntem turisti de soi, vrem mancare, vinisor bun,  nu suntem la furat. Cautam un anume restaurant NN si nu-l gasim.

Aici e, urmati-ma. Ne impinge prieteneste spre magazinasul cu bibelori, lustre si farfurii, Miss ElaNNia. La dracu, asta or vrea sa ne faca felul aici or e pe principiul turecesc daca ai intrat in magazin tre’ sa cumperi ceva. Vanzatoarea frumoasa e mui amabila, dar cui ii arde de amabilitati cu maxilarul lui king kong in spate. Vanzatoarea rabateaza tejgheaua si ne invita cu zambetul pe buze in camera din spate. Sarpele ma sugruma de gat, siroaie reci imi curg pe spate. Merg pe un holulet stramt plin de cutii de carton si blestem toti conquistadorii care-au descoperit Columbia in frunte cu Cristofor. Holul se termina cu o usa stramta. In spatele usii o scara circulara coboara , probabil spre cuibul sarpelui. Neonul fileaza, hitchcok. Scara se termina cu o usa la fel de stramta. Se aude galagie mare! In spatele meu sunt prietenii mei iar maxilarul inchide sirul.

Deschid usa si ma trezesc intr-o bucatarie mare, ultra luminata unde un chef tuciuriu urla la 4 sous-chefi, scunzi care dau foc, flambeaza, fumega pe urechi, arunca in aer, toaca cu satarele. Spectacol! Imi adun fata de pe jos si incerc sa-mi tin limba in gura. Nu inteleg unde dracu am nimerit si ce tre sa fac. Maxilarul ma impinge gentil intr-o parte si o ia jovial inainte printer tigai sfaraind spre o usa mare care ma arunca intr-un restaurant colonial-ilegalist cu accente de america anilor 30. Colo sa e un pian unde un negrunez local tine isonul celor 4 suflatori. Lumina palida a lumanarilor de pe fiecare masa e singura sursa de lumina si toti privesc cu incantare la uriasul acvariu care e bucataria ultraluminata unde se reproduc alert artistii-bucatari. Rochii de seara, pahare de cocktail, don juani locali pedanti cu batista la sacou. 


Osapatarul, uns tot cu briantina, ne conduce solemn la masa din mijloc, masa patronului. Miguel apare dupa primele pahare de sampanie trimise la masa. Saluta pe toata lumea, strange maini, se umple de ruj si de bezele. Ne saluta zgomotos de parca i-am fi prieteni din copilarie. Ma simt ca in The Untachables, parca am facut un salt in timp si in timpuri. Sunt vrajit, fascinat, uimit. Sarpele a pierit uite ca i-a ramas pielea pe pantofii fini ai domului de la masa de alaturi. 


Tuciuriul din bucatarie produce un fine dining de influenta frantuzeasco-italiana jos palaria. Meniul de vinuri e ticsit de rosii pline, franuzesti sau albe zvelte neozeelandeze. Perignon, moet, chandon, lanson, cliquot toata familia de scumpeturi e pe mese.

Miguel ne povesteste cum a ales el sa faca un hidden restaurant exact ca in perioada prohibitiei americane, cu intrarea printr-un shop care nu dezvaluie ce se afla in sapte. Idea mi se pare geniala, sampaniile de pe mese imi confirma. Al batran a lui Miguel e un fel de Spielberg local al telenovelelor in Columbia si, da l-a distribuit si pe el in cateva telenovela si filme insa nimic important - zice el. Deajuns insa sa stie si sa-l stie toata lumea buna din America Latina. Colo sa e demoazela de la jurnalul de stiri X, domnul cu palarie tine un teatru uite si domnisoara e un fost model iar doamna din spate e principalul actioanr de la firma Y – consortiu mare de energie.


Protipendada bogotana sta sa plece, e tarziu, aproape de miezul noptii. Miguel ne face semn sa mergem. Trebuie sa ajungem. Cum unde? La Kong. Aici merge toata lumea dupa cina. Kong e un funky fusion bar/restaurant care arata de intepenesti. Architectul cred ca era pe lsd combinat cu opium. Capete de buda stralucitoare, zeci de colivii tin prinse inauntru becuri care nu mai zboara, umbrele mari din tafta turcoaz delimiteaza barul.  Meniu chinezesc, subtire, usor, cu multe fructe de mare. Do’nsoare tinere imbrcate cu mult gust sorb din pare fistichii cocktailuri colorate. Media de varsat a scazut cu 10-15 ani fata de NN. Tinute simple dar elegante. Rochii dintr-o culoare, fara strasuri, fara posete gargantuesti si litere imprimate. Ei sunt in pantaloni drepti si camasa cu manecile suflecate. Ici si colo un sacou sport, un pullover pe umar. Fara barbi de tapinar de Arkansas. Nimic tipator, nimic burlesc. Opusul fratelliului bucurestean.


Se bea rom bun, nu se fumeaza. Da, in tara unde toti prietenii mei m-au avertizat sa am mare grija ca e periculoasa s-a interzis fumatul din 2008. De 8 ani. Gen.

Unde-i sarpele doamnei Isabel Munoz? Unde-s rapirile, unde-s pericolele? Unde-s drogurile, unde-s politisti corupti, unde-s fartatzii lui Escobar? Habar n-am. Nu stiu ce s-a intamplat in Columbia decand a plecat doamna Munoz in Amsterdam insa realitatea-i alta la doua dimineata cand plecam pe jos spre hotel.  

Strazile sunt  inca animate de tineri care ies din baruri. Se rade, se fac selfiuri. La fiecare intersectie cu vreun bulevard politia vegheaza discret din masini. Mitralierele din dotare par sa fie singurul semn ca n-a fost intotdeauna asa. Nu, nu fac bariere si controale inopinante soferilor ce ies din cluburi si restaurant. Nu pandesc. Nu stau la spaga. Vegheaza fara sa intervina.

Pana la hotel discutia-i aprinsa. Bai fratilor cine-s maimutele? Noi sau columbienii? Nu ne-am lamurit inca, dar ne-am prins de ce ziua poarta pantaloni scurti si seara cate un pulover grosut. E frig. Ziua ai si 25 dar pana seara mai raman vreo 10-12 grade. Pun capul jos pe perna ametit de lungul drum de la prejudecati la realitate sau de cele 12 ore de avion. Azi Bogota are acelasi crime index ca si Washington.  

miercuri, 25 noiembrie 2015

cum alegi un vin




Eşti în faţa raftului de vin într-un hypermarket şi ai în faţă sute de opţiuni. Cum alegi vinul potrivit pentru tine?

Se zice că n-ai cum să cunoşti un vin dacă nu-l guşti. Dar, când ai de ales între peste 8.000 de tipuri de vin, poate că e mai eficient să te informezi înainte de a cumpăra.

Găseşti pe internet reviste specializate, magazine online de vinuri, site-uri ale unor specialişti sau bloguri ale unor entuziaşti mai mult sau mai puţin pricepuţi. Unii dau puncte (pe o scară de la 1 la 100, de exemplu) sau pahare/stele (între 1 şi 5), în timp ce alţii doar îţi spun părerea lor. Oricum ar fi, poţi să-ţi faci o idee despre vinul pe care-l vrei doar căutând pe internet.

Dacă totuşi ai ajuns în faţa raftului fără niciun indiciu despre ce anume vrei să cumperi, fii atent la câteva detalii.

De ce să te fereşti

         Exclude în primă fază sticlele mari, cutiile de vin tip bag-in-box, cutiile de carton sau alte ambalaje inovative. Vei avea timp să explorezi şi alte categorii după ce te specializezi puţin.
         Stabileşte-ţi un preţ peste care, în primă fază, să nu treci. Un vin scump nu-ţI garantează neapărat calitatea. Preţul vinului se stabileşte mai degrabă în funcţie de raritatea lui sau de renumele producătorului. E foarte posibil să găseşti aceeaşi calitate la jumătate de preţ.
         Trebuie să ştii că nivelul de zahăr din vin (zaharurile din struguri) ascunde defecte. Un oenolog apreciază un producător de vin după măiestria cu care face vinurile seci. Asta nu înseamnă că vinurile dulci nu sunt bune, dar, la nivel mondial, cele mai vândute vinuri sunt cele seci. Ţine cont că vinurile dulci nu sunt „de cursă lungă”, ci sunt vinuri care se beau ca aperitiv sau ca desert.
         Fereşte-te de reducerile tip „acum la jumătate de preţ”. Cu siguranţă se referă la un vin care stă pe stoc de o grămadă de vreme şi are mari şanse să fie cu defecte.
         Fii atent la condiţiile de păstrare ale magazinului. Vinul este influenţat de expunerea la diferenţe de temperatură, la umiditate şi la exces de lumină. Condiţiile de păstrare, în majoritatea supermarketurilor, lasă de dorit. Vinul ţinut în soare, pe ciment, când afară sunt 60 de grade pe asfalt, este compromis. La fel şi cel ţinut afară când temperaturile sunt negative. Excesul de lumină din supermarket dăunează gustului, aşa că alege vinurile „proaspăt” aduse (care nu stau pe raft de un an).

Vechi sau nou?
         Mitul învechirii vinului este unul desuet. Specialiştii apreciază că 10% dintre vinuri câştigă ceva prin învechire pe o periodă de sub 10 ani şI numai 1% dintre vinuri câştigă ceva pe termen lung (peste 10 ani). Vinurile din categoria celor 10% nu se găsesc cu siguranţă în supermarket. Dacă vrei un vin scump, cumpără-l dintr-un magazin specializat.
         Doar vinurile roşii (şi câteva albe, mai degrabă din categoria celor dulci) câştigă ceva prin învechire, aşa că limitează-te la o sticlă veche de 3-5 ani la vinurile roşii.
         Cumpără vinuri albe proaspete. Dacă sunt sub 20 de lei, caută să fie din anul anterior. În 2011 ia vinuri din 2010 (maximum 2009). La nivelul acesta de preţ, cu cât vinul alb e mai vechi, cu atâ ai şansa să fie mai prost.
         Toamna cumpără „primul vin” – vinuri proaspete făcute din recolta anului curent. În Franţa se numesc Beaujolais nouveau, în Italia se numesc vino novello, în Spania, vino nuevo, în SUA, nouveau wine, iar în Cehia e cunoscut ca vinul St. Martin. Consumă aceste vinuri în primele luni, când au anumite calităţi. Peste un an, mai bine evită-le.

Tips & tricks

         Dop de plută sau capac de tablă? Nu te speria de capacul de tablă. „Lumea nouă” a vinului (Australia, Noua Zeelandă, Chile, Africa de Sud) a început să-l folosească la scară largă şi pentru vinurile bune şi foarte bune. De ce? Pentru că la scară mondială se apreciază că 7% din vinul anual are „defecte de dop”. La restaurant vei primi întotdeauna o sticlă nouă împreună cu scuzele producătorului, însă la hipermarket este paguba ta. Vinurile româneşti de calitate nu au dop de tablă încă, dar eu consider că producătorul care va folosi dop de tablă la vinuri scumpe va avea de câştigat.
         Începe-ţi experienţele cu vinurile româneşti de care ai auzit, despre care ai citit sau pe care le-ai gustat, pentru ca încet-încet să te extinzi şi spre alte zări. Studiile spun că 74% dintre consumatori cumpără numai două-trei vinuri. Experimentează mereu altele. Numai aşa îţi educi gusturile, numai aşa vei progresa.
         Alege vinul în funcţie de felul de mâncare la care vrei să-l serveşti. Vinurile cu aciditate mare sunt recomandate mâncărurilor mai săţioase, vinurile mai uşoare sunt recomandate mâncărurilor mai lejere. Găseşti pe net zeci de astfel de sfaturi de asociere.
         Dacă vrei să faci şpriţ, alege un vin alb sec (sau demisec). Nu te amăgi că-i o invenţie românească. E inventat de austrieci care-l numesc spriter. În Ungaria, de exemplu, se găseşte sub numele de froccs. Nu uita că există vinuri spumoase sau spumante pentru care nu e nevoie de apă minerală: în Italia ai prosecco, frizzante, în Portugalia găseşti vino verde, în Spania cava, în Germania, sekt.
         Sfaturile de mai sus nu te fac expert în vinuri, dar sunt un punct de plecare pentru alegerea unui vin bun.


articol publicat in GoodFood in 7 februarie 2012.  ohh, ce-am imbatranit. articolul e inca de actualitate. GoodFood se inchide luna aceasta. cel mai tare farewell party facem si noi GoodFood?

marți, 3 noiembrie 2015

Maille Gourmet Dinner




cu maille eram prieten demult, de cand le foloseam mustarul cu miere. apoi am intrat intr-un boutique maille la londra - care arata incredibil de bine -  si-am aflat ca au peste 50 de variante de mustaruri si oteturi. daca nu stiai, au o varianta de mustar cu trufe. 

am inteles insa cat de versatil poate fi mustarul numai dupa ce saptamana trecuta am participat la "Maille Gourmet Dinner"  un eveniment ce a avut loc sub auspiciile lui Joseph Hadad la cochetul sau restaurant Jospeh. 

intrigat de promisiunea meniului cu mustar dar si de semnatura chefului din mana caruia inca nu gustasem nimic am confirmat pe loc invitatia Maille. reprezentantii food masonilor am fost eu si cu Monica



la evenimentul restrans au luat parte personalitati din diferite domenii mai mult sau mai putin publice. printre colegii de masa mai apropiati cu care am purtat conversatii enumar pe Camelia Sucu, Amalia Enache, Dana Savuica, Aylin Cadir,  Andrei Isac, Adriana Popescu.


dezlegarea la limba si buna dispozitie a fost asigurata de cateva pahare startegice de moet&chandon


si numaidecat am sarit parleazul discutiei de la las fierbinti tocmai la plantatiile de ardei ca apoi sa o viram inspre materchef pentru ca numai dupa aia sa o luam pe aratura spre.... dar mai bine sa revenim la oile noastre sau mai bine zis la tartar de ton cu sorbet de mustar - primul fel al serii. 


cu ce? da ai auzit bine cu sorbet de mustar. m-am cam strambat si eu la auzul combinatiei insa marturisesc ca simpaticul chef Joseph a pus laolalta mai multa maiestrie si niscaiva ingrediente cat sa ma lase cu gura cascata si cu promisiunea de a mai reveni la restaurantul dumnealui sa-i incerc meniul zilnic. 

sorbetul in sine a fost cu adevarat o descoperire si se potrivea cum nu se poate mai bine cu tartarul de ton pe pat de avocado, excelent executat. ca sa intelegi unde a dus gradul de complexitate iti spun doar ca motzul negru de pe farfurie este ceapa caramaelizata timp de patru ore amestecata cu cenusa de vinete - coaja aia carbonizata de la vinetele coapte. complicat zic,  nu? 


a urmat john dorry cu spanac, mousse de sofran, icre de somon si trufe negre. nimic simplu nici aici, asa-i? mustarul a fost inca odata bine integrat in sosul cu sofran astfel ca sosul a fost gustos si nu a parut un sos chinuit care sa ascunda si niscaiva mustar. inca cateva puncte pentru chef Joseph caruia i-as scade insa un punct pentru ridichea galbena care era nesarata si cu o textura usor nepotrivita pentru finetea generala a preparatului. deh, ce sa fac defect profesional :) 
defect care apare si se acutizeaza cu cat vizitezi restaurante din ce in ce mai bune si mai pretentioase. nu mai devreme de doua saptamani am facut praf meniul de la Jamie Italian din Londra si am carcotit indeajuns pe marginea meniului de la Dinner by Heston dar asta o sa va povestesc in episodul urmator. 


revenim iar la un nivel cat se poate de inalt cu  piept de rata, mere caramelizate, piure cu busuioc si sos porto cu tonka. pieptul de rata a fost foarte bine gatit iar combinatia a fost armonioasa. 

daca nu stii ce-i tonka nu te impacienta nici eu nu am stiut pana in seara aia. 
boabele de tonka seamana cu boabele de cacao ca aspect insa se pare ca au o aroma de vanilie, caramel combinat cu migdale si scortisoara. pe cat e de buna si de cautata aroma de tonka in toata lumea pe atat e de rara si pe alocuri interzisa :))
tonka contine courmarina - o aroma care consumata in cantitati mari (exagerat de mari as zice) provoaca anticoagularea sangelui. motiv pentru care FDA-ul american a interzis-o prin anii '50. odata cu explozia bucatarie avangardiste tonka a reintrat e sub pielea chefilor din intreaga lume iar aroma ei delicata se foloseste ca si in cazul trufeleor: dintr-o boaba de tonka poti sa aromezi 30 de farfurii. prin 2006 celebrul restaurant Alinea a fost vizitat de FDA pentru ca chef Grant Achatz a indraznit sa foloseasca niscaiva tonka prin farfuriile sale :))) 



desertul a fost signature dish Joseph Hadad: chocolate bar - financier cu cirese amarena, alune, migdale, crumble de dovleac si inghetata beurre noisette. din nou la inaltime! multumit pe deplin de experienta Maille Gourmet Dinner pe drum spre casa am tras doua concluzii: mustarul Maille poate fi extrem de versatil si trebuie sa vizitam cat de curand restaurant Joseph.