Da ma, daca te
duci in Toscana lasi toate gandurile frumos la usa si de-abia pe urma intri.
Iti asterni dealuri pe obraji, iti faci sprancene din copacii drepti care
marginesc un drum lung ce duce la un castel, iti desenezi buze rosii din
sangiovese torni plumb minutarului de la ceas si abia apoi esti gata de dolce
far niente.
Toscana are o
rezonanta de teritoriu boem-feeric-exclusivist. Aura Toscanei a fost desenata
de stralucitor de penelul regizorilor de film care au inaltat si locuri precum Coasta Amalfitana sau Coasta de Azur. Locul
ala unde el si ea ies in halate albe brodate cu monograma castelului pe a carui
terasa au iesit sa admire livezile de maslini imprejmuite de ziduri si de
castani.
Dar Toscana nu e
numai despre asta. Toscana nu e numai Florenta si Pisa. Toscana e facuta din
dealuri verzi dupa care se ascund sate mici si biserici mari, orasele de piatra
cu piata de legume si macelarii, cu tratorii minuscule,
pasticcerii-de-unde-nu-ti-mai-vine-sa-mai-pleci si oameni buni, calzi si
primitori. Eu despre Toscana asta o sa-ti povestec. De Toscana de care m-am
indragostit cand am ajuns sa o cunosc mai indeaproape.
Dar sa o iau cu
inceputul. Ioana e VacantaInToscana.ro.
Iar Vacanta in Toscana e un concept
foarte misto care mi-a placut din start. Ei sunt un fel de curatori ce
viziteaza si aleg pensiunile agroturistice, vilele si hotelurile din zonele off
the beatten track. Ce e cu adevarat extraordinar la tipul asta de vacanta e ca
spre deosebire de booking unde primesti o camera aici primesti o intreaga
experienta pentru ca vei fi oaspete si nu turist. Cine poate stii mai bine
despre locul pe care-l vizitezi decat gazda ta? Uita de fodor si de wikipedia
si vorbeste cu oamenii. Vei primi in schimb cursuri de gatit sau drumetii,
vizite la ferme sau la crame, vei vedea cum se face uleiul de masline, vei
putea vizita castele si muzee, vei manca la carciumioare linistite pitite de
furia turistului, vei intelege obiceiurile locale, vei afla despre istorie din
gura celor care au trait-o.
Vizita celor
patru bloggeri mancaciosi a fost programata special in noiembrie ca sa prindem
sezonul culesului de maslini si sa gustam direct de la presa uleiul proaspat si
verde al Toscanei. Alaturi de mine Monica(foodie familly),
Nicolle(bistromargot) si Andra(mentasirozmarin).
Drumul spre
aeroport e liber. Monica ma intreaba de bilete. Am vorbit cu Nicolle? Unde ne
vedem? N-am vorbit ne vedem la check in ....cred. Oricum e devreme avem tot
timpul, zborul de Pisa e abia la 13.30. In aeroport gasim asta:
Eh, asa se pleca
in Toscana. Cu stil, nu orisicum. Ma rog nu era pentru noi, ci tocmai implinea
orchestra Radio 88 de ani de la infiintare. Sa traiasca, la multi ani!
Stam la poarta la
Otopeni la o cafea cu Nicolle si vorbim pe mess cu Andra care se imbarca la
Londra. Vom ajunge la Pisa la diferenat de un sfert de ora. Asta da organizare.
Nemteasca as putea spune daca cea care a planuit tot, Ioana de la Vacanta in Toscana, nu-i romanca
de-a noastra mutata la poalele Florentei. E maritata ce-i drept cu-n italian de
sorginte germanica. Se pune? Tot romanca e si doamna de pe randul din spatele
nostru care dadea ultimele instructiuni acasa la volum de megafon din gara de
nord. Sincer cred ca s-ar fi auzit la bacau si fara telefon: “da mama, sa
inchideti si la pui cotineata sa nu o lasati deschisa. Aveti grija cand plecati
de-acasa sa dati apa la animale sa nu le lasati pana va intoarceti voi ca mor
de sete”
Aterizam.
Ne intalnim
cu Ioana si Andra. Baccio, baccio, capuccino, brioche con
cioccolato, biscotti fato da Ioana, tigari pentru unele si usti p’aci ti-e
drumul. Cum unde? Spre galeria secreta de la Cassa di Risparmio Firenze, un fel
de CEC al unor domni usor bogati, care odata pe an deschide portile birourilor
sa vada si o mana de oameni alesi pe spranceana colectia lor de arta. Si nu
orice fel de arta ci lucrari cu si despre Firenze, evolutia orasului de-a
lungul secolelor.
Se vede treaba ca
sprancenele Ioanei sunt ce trebuie pentru ca la ora fixata portile grele ale
bancii se deschid si suntem prmiti inauntru dupa verificarea unei liste secrete.
Ci sono food bloggeri da Romania. Ooo, che belo! Sunt cuvintele care ajung sa
devina imn pana la finalul excursiei.
Palazzo e
spectaculos. Usi groase de nuc, birouri fatto da mano sculptate acu 458 de ani
de un maestru lutier. Granit, marmura, tavan incastrat in lemn de tec. Raman
con la bocca aperta. Uite aici Firenze era un rau si mai multe vaci decat case,
colo sa apar primele ziduri, aici se naste Domul acolo Ponte Vecchio. Superb.
Deja
imi place tipul asta de vacanta in Toscana in care esti oaspete, nu turist. Nu
primesti o camera de hotel ci o experienta. Iesim spre Dom, caci suntm la doi
pasi de el sa-l admire si Nicolle mai indeaproape caci ea e singura care nu a
mai fost la Florenta. Pe drum ma gandesc daca si Bucurestiul a avut parte de
artisti celebri care sa imortalizeze stadiile orasului. O fi avut dar ce sa
faca mai intai pe la 1400 sa picteze
mahalaua sau sa fuga ba de turci, ba de austro-ungari sau de cine ne mai fugarea
in vremurile alea tulburi.
Dam roata Domului
exact la apus si-mi ard forma domului si culorile pe retina pentru inca cativa
ani.
Carciuma e aproape, ni se promite o seara de exceptie. Despre carciuma insa o sa va povestesc data viitoare.