cu un picior in Umbria si unul in Toscana, faza 1 - Perugia.

decizia am luat-o rapid, biletele de wizz erau atragator de ieftine, weekendul ala de februarie nu prevestea nimic acasa in afara de binging pe netflix si multe poze cu inele, lalele si sf. valentin asa ca din doua clickuri tac-pac am pus-o de un weekend break la Perugia. 

search Perugia, click drepta, wiki, 160.000 de locuitori, fosta resedinta papala, istorie, catedrale, papa bun. bun zic, insa pentru niste turisti cu adhd cum suntem noi nu merge 3 zile in acelasi oras. search din nou Perugia, Umbria e regiunea, wiki, food of Umbria, variante mii.

e timpul pentru un telefon la Ioana de la vacantaintoscana.ro ,  wiki-ul meu personal cand vine vorba de Italia. am mai pus pe lista: Orvietto, Todi, Spoleto, Assisi, Montefalco. o nimica toata ne invartim cu masina intr-un cerc de 200 de km. mai pun de la mine un Valdichiana pentru un outlet si o vita chianina plus un Montepulciano pentru aerul curat. gluma-gluma cine dracu ma crede, asa e pt vinul ala rosu de merge cu vita aia la gratar. 

machineta rezervata online, geanta mica de mana, hai la aeroport. nefacut check in online - nu mergea app-ul pe telefon, pac 70 - de euro amenda de la wizz. scumpa nene hartia la aeroport, 70 de euro o coala pe care scria ca avem bifa check-in facut cu care ne-am dus din nou la ghiseul wizz sa ne faca boarding pass. un fel de taxa pe fraieri aplicata de low costuri care explica cumva ca daca o faci online scutesti timpul angajatilor si cumva toata treaba merge mai ieftin. vrajeala de camatari, ca oricum chiar daca ai boarding pass-ul facut pe telefon din app tot treci pe la madama la ghiseu sa predai bagajul. madama e platita carevasazica sa stea acolo si sa preia bagajele si sa te inregistreze in calculatoare deci ar putea sa faca mintenas si un boarding pass. frustrarea era si mai mare pen'ca am primit taxa de fraier din cauza ca nu le mergea lor aplicatia. acum cand scriu randurile astea vreau sa aplaud corectitudinea celor de la wizz carora le-am trimis print screen cu bubele din app si mi-au returnat taxa de fraier inapoi. morala povestii e sa faci printscreen daca vrei sa-ti iei un vin din ala bun de la Montepulciano. 

aeroportul din Perugia e cat un megaimage mediu cu 6 case de marcat si doar una deschisa. se benocla un tipicar la buletine de zici ca citea din Dante. ba chiar le intorcea si pe spate sa vada cine ce abtibilduri si-a mai lipit si daca ai votat la ultimele alegeri cu psd. la coada am aflat de la cei 169 de romani ce veneau acasa ca e ultima luna pentru cursa directa wizz si ca din martie vor renunta la zbor. pacat, va fi mai greu de ajuns in Umbria direct de la Bucuresti. 

la hertz totul a mers brici, am rezervat un fiat 500 dar am primit un panda nou-nout, cutie automata, de-abia venit de la Roma. precum copilul care a gasit o balega in curte de craciun si a plecat sarind intr-un picior strigand: am primit un poneeei, am primit un poneeeeiiii, asa am plecat si noi la drum. 

fiaturile astea au o tehnologie nemaivazuta la cutia lor automata. daca stai in panta fara sa accelerezi masina o ia inapoi. senzatie! adevarul e ca devine folositor cand vrei sa intorci din trei miscari ca nu mai bagi in marsarier, o lasi frumos sa alunece la vale cu spatele si cand iti vine bine tzusti accelerezi si masina o ia inainte. va spun, tehnologie ultimul racnet preluata probabil din formula 1. 

de la aeroport la Perugia ai timp de-un croissant. orasul e cocotat pe-un deal, motiv penrtu care e cu atat mai spectaculos. am io o teorie cum ca orasele in panta arata mult mai bine decat cele flat pentru simpul motiv ca ai o persepectiva misto vazandu-le de sus. pentru exemplificare: 

orasul vechi e cocotat pe-un deal. sus gasesti celebra universitate din Perugia infiintata de Papa Clement al V-lea in 1308, pe vremea cand in Dante se apuca sa scrie Infernul iar noi ciopleam sageti si rostogoleam bolovani la Posada. cu gatul uscat de atata istorie am dat buzna intr-o mica retea de fast-food local, alternativa studentului umbrian la shaorma, Testone. 

baietii astia fac niste lipioantze uriase coapte in cenusa - din nspe tipuri de faina: din grau triticum, fara gluten, cu gluten, din grau cu trei spice, cu doua spice, fara grau, fara spice, fara apa, fara drojdie si fara maia . clar, putin mai multe optiuni decat la shaorma de la dristor numai la alesul lipiei. 

daca te pune dracu' sa o iei la pas prin menu sa vezi cate combinatii de n luate cate k ai la umpluturi e posibil sa inchida baietii sandramaua pana te hotarasti. am cerut repede un vin alb la pahar - n'a fost ce trebuie si o bere artigianale - a fost ce trebuie, si-am pus degetul pe principiul ini-mini-ini-mo pe meniu. 

mie mi-a cazut ceva cu rucola si stracchino si Corinei cea cu mortadella. a iei a fost mai buna, mortadella era dementiala. si usa  culisanta a carciumii, cu celula foto, era tot dementiala sau dementa, nu mi-e foarte clar, pentru ca se deschidea de cate ori muscam din testone sau sorbeam o gura de bere. a trebuit sa infulecam rapid si s-o stergem ca altfel plecam cu rinichii la pachet pe pat de gheata. 

cu foamea astamparata am putut sa admiram mai in tihna superbul centru vechi al Perugiei. este de-a dreptul impresionant cum o civilizatie poate lasa atat de multe lucruri in urma in comparatie cu altele.  

cele 8 grade de februarie nu speriau studentimea perugiana care se instalase confortabil pe scari si pe borduri, imediat ce s-a lasat amurgul. am considerat un act de curaj nu faptul ca stateau cu fundul pe  bordura rece ci faptul ca turnau bericica in ei, fie ea si artigianale.

am lasat studentii cu marmura rece si am intrat frumos la un restaurant cool-minimalist, total atipic Italiei care ne aparea prin cautari ca fiind cu bucataria a mai fina din oras. am apreciat calduraaaaa si grappaaa din deschidere care mi-a rearanjat rinichii paraleli cu coloana vertebrala.

de la prima gresie pe care ne-au adus-o am zis da, am nimerit bine:  Tartare di Fassona, salsa di panzanella, sedano e uovo croccante/liquido.

au continuat sa confirme cu : Battuta di gamberi, maionese al mango, polvere di bruschetta e zucca marinata, Coscio di anatra arrosto, insalata di visciole, crema di sedano rapa e arancia.

la care am considerat imperios necesar un muller thurgau de la Franz Haas, alunecacios pe gat si dadator de bucurie, stare de bine si de boala porcului - boala care zice ca dupa masa orice porc tre sa doarma o tzara. 

cat am sorbit un espresso si ne-am dedat la un lava cake cu cacao 999.999%, amara ca fierea de bancher cand inchizi contul la banca, auzeam de la masa de alaturi clinchet vesele de pahare, voie buna si dopuri de champagne Cristal care pocneau mai ceva ca petardele lu' marean la vanghelion. 

chelnerii erau lapte si miere, chelneritele tot un zambet, Cristalurile curgeau. domnii si doamnele erau judecatorii si procurorii din oras si se intalnisera sa sarbatoreasca cum se cuvine pe valentin, sfantul si ocrotitorul indragostitilor de pretutindeni. discutau abititir dspre ultimele cazuri si radeau fin, amestecand zelos bulele din pahare. unuia dintre ei i se spunea probabil arancia, uneia doamna de fier, unul dintre ei probabil avea un device de inregistrare iar un student de pe bordura din fata restaurantului era probabil investigator la un site online de dezvaluiri.  o tempora o mores! 

  

Maille Gourmet Dinner

cu maille eram prieten demult, de cand le foloseam mustarul cu miere. apoi am intrat intr-un boutique maille la londra - care arata incredibil de bine -  si-am aflat ca au peste 50 de variante de mustaruri si oteturi. daca nu stiai, au o varianta de mustar cu trufe. 

am inteles insa cat de versatil poate fi mustarul numai dupa ce saptamana trecuta am participat la "Maille Gourmet Dinner"  un eveniment ce a avut loc sub auspiciile lui Joseph Hadad la cochetul sau restaurant Jospeh. 

intrigat de promisiunea meniului cu mustar dar si de semnatura chefului din mana caruia inca nu gustasem nimic am confirmat pe loc invitatia Maille. reprezentantii food masonilor am fost eu si cu Monica. 

la evenimentul restrans au luat parte personalitati din diferite domenii mai mult sau mai putin publice. printre colegii de masa mai apropiati cu care am purtat conversatii enumar pe Camelia Sucu, Amalia Enache, Dana Savuica, Aylin Cadir,  Andrei Isac, Adriana Popescu.

dezlegarea la limba si buna dispozitie a fost asigurata de cateva pahare startegice de moet&chandon

si numaidecat am sarit parleazul discutiei de la las fierbinti tocmai la plantatiile de ardei ca apoi sa o viram inspre materchef pentru ca numai dupa aia sa o luam pe aratura spre.... dar mai bine sa revenim la oile noastre sau mai bine zis la tartar de ton cu sorbet de mustar - primul fel al serii. 

cu ce? da ai auzit bine cu sorbet de mustar. m-am cam strambat si eu la auzul combinatiei insa marturisesc ca simpaticul chef Joseph a pus laolalta mai multa maiestrie si niscaiva ingrediente cat sa ma lase cu gura cascata si cu promisiunea de a mai reveni la restaurantul dumnealui sa-i incerc meniul zilnic. 

sorbetul in sine a fost cu adevarat o descoperire si se potrivea cum nu se poate mai bine cu tartarul de ton pe pat de avocado, excelent executat. ca sa intelegi unde a dus gradul de complexitate iti spun doar ca motzul negru de pe farfurie este ceapa caramaelizata timp de patru ore amestecata cu cenusa de vinete - coaja aia carbonizata de la vinetele coapte. complicat zic,  nu? 

a urmat john dorry cu spanac, mousse de sofran, icre de somon si trufe negre. nimic simplu nici aici, asa-i? mustarul a fost inca odata bine integrat in sosul cu sofran astfel ca sosul a fost gustos si nu a parut un sos chinuit care sa ascunda si niscaiva mustar. inca cateva puncte pentru chef Joseph caruia i-as scade insa un punct pentru ridichea galbena care era nesarata si cu o textura usor nepotrivita pentru finetea generala a preparatului. deh, ce sa fac defect profesional :) 

defect care apare si se acutizeaza cu cat vizitezi restaurante din ce in ce mai bune si mai pretentioase. nu mai devreme de doua saptamani am facut praf meniul de la Jamie Italian din Londra si am carcotit indeajuns pe marginea meniului de la Dinner by Heston dar asta o sa va povestesc in episodul urmator. 

revenim iar la un nivel cat se poate de inalt cu  piept de rata, mere caramelizate, piure cu busuioc si sos porto cu tonka. pieptul de rata a fost foarte bine gatit iar combinatia a fost armonioasa. 

daca nu stii ce-i tonka nu te impacienta nici eu nu am stiut pana in seara aia. 

boabele de tonka seamana cu boabele de cacao ca aspect insa se pare ca au o aroma de vanilie, caramel combinat cu migdale si scortisoara. pe cat e de buna si de cautata aroma de tonka in toata lumea pe atat e de rara si pe alocuri interzisa :))

tonka contine courmarina - o aroma care consumata in cantitati mari (exagerat de mari as zice) provoaca anticoagularea sangelui. motiv pentru care FDA-ul american a interzis-o prin anii '50. odata cu explozia bucatarie avangardiste tonka a reintrat e sub pielea chefilor din intreaga lume iar aroma ei delicata se foloseste ca si in cazul trufeleor: dintr-o boaba de tonka poti sa aromezi 30 de farfurii. prin 2006 celebrul restaurant Alinea a fost vizitat de FDA pentru ca chef Grant Achatz a indraznit sa foloseasca niscaiva tonka prin farfuriile sale :))) 

desertul a fost signature dish Joseph Hadad: chocolate bar - financier cu cirese amarena, alune, migdale, crumble de dovleac si inghetata beurre noisette. din nou la inaltime! multumit pe deplin de experienta Maille Gourmet Dinner pe drum spre casa am tras doua concluzii: mustarul Maille poate fi extrem de versatil si trebuie sa vizitam cat de curand restaurant Joseph.

Simbio #acasalasimbio

simbio s-a redeschis pe negustori 26. asta e stirea. motiv de bucurie pentru food bloggeri bastinasi care se reintorc acasa. #acasalasimbio 

pentru ca simbio n-a fost si nici nu va fi doar o carciuma ci locul in care food bloggeri se intalnesc sa stea la taclale, sa rada, sa povesteasca, sa se distreze. fara presiunea si eticheta pe care o resimti de fiecare data cand o carciuma te invita sa le testezi meniul. pentru ca dana si iulia, parinti lui simbio, nu sunt si nu stau la masa cu noi ca patroni sau manageri ci ca prieteni. iar elena-pr-ul-de-la-simbio nu e de la pr cand e la masa cu noi ci e de-a noastra, din gasca mancaciosilor. 

meniul s-a schimbat putin, iar lucrurile care imi placeau la vechiul simbio sunt si acum pe meniu. minunatiile de la breakfast poti sa le comanzi toata ziua - sa nu cumva sa ratezi eggs benedict ;)

sandwichul tuna melt e preferatul meu dar nu m-as da inapoi nici de la 

cel cu curcan si sunca. iar daca n-ai chef de carne poti sa incerci fie un 

sandwich vegetarian cu avocado, rosii uscate, masline, rucola si rosii, 

fie un quinoa burger cu naut, avocado, salata si rosii. 

burger one e juicy cum ar trebui sa fie, 

iar naked burger si-a pierdut chifla pe drum dar a primit o delicioasa branza de capra care se topeste languros peste el. 

bucataria e, cum altfel, la vedere. 

lista de vinuri e scurta insa selectia poate bucura orice entuziast intr-ale vinului. 

restul povestilor si pozelor le puteti vedea si pe pagina mea de facebook sau pe paginile prietenilor mei de pahar - de la stanga la dreapta: Foodie Family , Crazy Mother Cooker, Andie's Veggies, Butter and Cream, Taste Bazaar, Easy Peasy, Mazilique, Chicineta, Elena-pr-il-de-la-simbio, Simbio si cea care nu se vede dar care a facut minunatele poze Kiss the Cook(multumim Cata!). 

bloggers' night out @ red angus steakhouse

fripturaria angusul rosu, caci despre ea este vorba in propozitie, s-a gandit sa stranga smantana blogerilor de haleala la un loc. cum lasoul american a fost un pic cam larg, unii au scapat cazand la pat iar altii decoland tocmai la londra. cei ce s-au dat prinsi:  crazy mother cooker, kiss the cook, bucatar sub acoperire, butter and cream, easy peasy, leblogpiquant  s-au tinut insa batosi si pana n-a trecut de miezul noptii si n-au fugit toti amatorii de carnet fript la cashile lor, nu s-au dat batuti. se vorbeste chiar ca ospatarii erau deja acasa in paturile lor cand ultimii mancai au parasit incinta, cu directia atelierul mecanic, pesemne ca sa regleze bucsele si sa clateasca instalatia cu bere. 

marti seara am fost mirat sa gasesc red angus steakhouse  cam plin, asa ca daca ai de gand sa mananci o friptura de vita prin centrul vechi, mai bine pune mana pe telefon sa faci o rezervare. 

am inceput sa balesc inca de la prima rubrica a meniului: maduva la cuptor cu paine prajita, ceapa proaspata si sos de usturoi.  nu m-am adancit prea mult cu buchisirea catastifului ca un manager pedant (scolit la las vegas - cum altfel!) ne-a luat de gat, ne-a periat nitel de scame si ne-a descris meniul de degustare preagtit de cheful david in cinstea descalecarii noastre. poftiti si sheile de pe care-am descalecat: 

 

de la platoashul asta a inceput galceava. da si mie, hai hai ca tu ai mai luat, lasa-mi mie maduva aia, ti-o las da vezi ca e plina de colesterol si-ti face rau, mai bine da mi-o mie, unde e painea prajita? de ce nu vine painea prajita, pastreaza-mi si mie jalapeno poppers, dau la schimb morcovi pe spicy chicken wings, da, s-o crezi tu! 

numai cu cateva sticle de vin alb si rosu ne-au mai linistit. pe cand glicemia si alcoolemia au mai crescut, a disparut si incrancenarea si sau promis iertari de pacate pentru puparea excesiva a moastelor sfintei vite rosii, binecuvantat fie numele ei. jur cu mana pe os ca maduva asta e mai buna ca aia de la zexe. 

cu ajutorul chefului david, discutia a cotit pe strada alimentatiei preacinstitelor bovine care, vezi tu, face diferenta intre bovina americana si vaca europeana. poti ca sa ai aceeasi joiana si pe-un continent si pe altul insa daca alimentatia-i diferita se schimba kalimera. 

ia mai luati si un close up ca sa intelegeti despre ce vorbim la red angus: usda choice.

acum si partile diferite ale animalului precum si varsta lui dau gust diferit fripturii. pentru exemplificare noi am avut in farfurii un tenderloin de vita, unul de vitel si un ribeye de vita. ribeye-ul e preferatul meu de departe pentru ca na, e marmorat mai bine, adicatelea are si ceva seu pe langa carne. tenderloin-ul e mai fad, mai fara grasime - posibil sa placa mai mult domnisoarelor - iar in cazul celui de vitel si mai fara gustul ala specific de vaca parlita la gratar.

drept desert, eu si florin, am cerut doi hamburgei (extra) sa vedem cum stiu sa-i faca.

alegerea bucatarului a fost ca in locul unei singure chiftele mai groase sa faca doua mai subtiri. gustul era, prospetimea era, insa prin reducerea chiftelei in grosime, s-a pierdut din zemosenia aia pe care o cautam eu, si a devenit un hamburger cam uscat pentru papila mea. cei drept, mie-mi palce friptura-n sange si hamburgerii la fel.

adevaratul desert - cheesecake si brownies - nici ca m-a interesat prea mult dupa cei doi hamburgeri, insa aratau cam asa:

cand ne-am ridicat ochii din pahare, carciuma era goala demult si jumatate din personal era in drum spre casa. si acel ultim "mergem acum" s-a prelungit mai ceva ca degajarea portarului Italiei cand are 1-1 si doi oameni in minus. oamenii de la red angus au fost intelegatori si n-am primit cartonase rosii pentru trageri de timp, desi probabil ca meritam.

la plecare am dat o tura si pe sus, caci carciuma are si etaj, unde in serile de joi se canta live. merge brici pentru pentru o zi de nastere sau un eveniment micut cu firma.

multumesc celor de la red angus ca ne-au suportat, prietenilor de pahar pentru seara minunata si vacii din poveste pentru maduva si ribeye.

jw steakhouse@marriot - batalia celor noua fripturi de vita

acum vreo doi ani, chef-ul de la marriot, nicu,  ma invita in bucataria lui sa ma cucereasca si sa ma introduca in arta fripturii de vita perfecte.   

aseara,  prietenul meu nicu, m-a invitat sa gasim diferentele si sa alegem a mai buna friptura din carnuri aduse din toate colturile lumii.

timp de vreo luna de zile ai posibilitatea (rara, zic eu) sa degusti la cel mai bun steakhouse din oras, "crema" fripturilor de vita de pretutindeni si sa-ti alegi odata pentru totdeauna preferata ta.

nucleul de combatanti de acum doi ani s-a pastrat.  monica, florin, mazi, manafu si subsemnatul si-au unit fortele sa biruiasca in lupta cu cele noua halci de carne din usa, polonia, argentina, noua zeelanda, uruguay, scotia, brazilia, irlanda si australia. lupta a fost crancena si s-a dat de-a lungul a vreo trei ore. cu cutitul in dreapta si furculita in  stanga am taiat si am muscat din dusman in zadar... am infrant...

fripturile au chemat in ajutor aperitivele: ba un soft shell crab moale si crocant in acelasi timp,

ba niste paine pufoasa si calda cu unt.

plus o salata de cruditati cu ceapa prajita,

niste salata iceberg proaspata cu un dressing blue cheese minunat,

si chiar si un dip de spanac si anghinare cu niste nachos si cubulete de rosii asezonate.

primul asalt a fost greu si-a durat vreo jumatate de ora. ne-am unit puterile, ne-am curatat papila care cu un mint julep, care cu un prosecco, care cu un sauvignon blanc de cursa lunga

sau cu un cupaj reusit de cabernet sauvignon si merlot.

parea ca reusim. povestile curgeau frumos, depanam amintiri, impartaseam excursii, faceam planuri. pana sa tragem aer in piept s-au aruncat in lupta si fripturile. sfaraind, calare pe plita incinsa si cu steagurile in mana,

insotite de celebra crema de spanac cu smantana si parmezan.

ne-am regrupat, cu paharele de vin in mana si ne-am asezat sa discutam strategia. braziliana parea mai atzoasa, scotiana mai cu gust de staul. uruguayana in schimb a prins aroma mai pregnanta de grill. pe primele locuri insa, umar la umar, am hotarat cu totii ca stau americana si poloneza(da, poloneza!).

americana, marmorata superb insa si poloneza frageda si suculenta. n-as sti sa le despart. la mica distanta de ele vin trioul argentina, noua zeelanda si australia - cu calitati incontestabile si cu un plus parca pentru argentina. irlandeza la mijloc, neutra, nici prea prea nici foarte foarte...

poate ca ar fi bine ca pe viitor sa gasesti in meniul restaurantului un platou cu trioul america-polonia-argentina, in cantitati mai mici astfel incat sa te bucuri de avantajele fiecarei fripturi in parte

numeric mai putini, am hotarat sa ne predam cand au fost aruncate in lupta si  deserturile. impresionantul cheesecake

si un platou asortat cu de toate...

interesanta, incitanta si poate unica ocazia care mi s-a oferit de a pune pe farfurie carnuri din toate colturile lumii si de a le degusta comparativ. nu stiu cum ai putea avea aceasta sansa daca nu te duci pana pe 31 iulie(cand se incheie aceasta promotie) la jw steakhouse. si nu te du ca noi in dezavantaj numeric, adu macar 8 prieteni, asa, ca sa fiti unu la unu in lupta.